Iași O mamă și-a ucis fetița de doi ani pentru a-și demonstra dragostea față de concubin (VIDEO)

  • În data de 10 septembrie 2021, o mamă din județul Iași, și-a dus fetița de doar doi ani, cu mașina personală, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”.
 
Aceasta le-ar fi spus medicilor că ar fi găsit-o inconștientă în cadă, după ce a lăsat-o nesupravegheată numai trei minute.
 
Deoarece fetița se afla în stare critică, medicii i-au aplicat manevre de resuscitare.
 
Pe corpul copilei, medicii au observat multiple răni mai vechi, astfel că au sesizat poliția ieșeană.
 
Din păcate, după două zile de spitalizare, fata a decedat, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
 
Ce spunea IPJ Iași atunci:
 

„La data de 8 septembrie 2021, polițiștii ieșeni au fost sesizați de către reprezentanții unei unități medicale despre faptul că în seara zilei de 7 septembrie 2021 o minoră de 2 ani a fost adusă de mama sa, care le-ar fi declarat că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe aceasta aproximativ 3 minute în cada cu apă, iar când a revenit a găsit copilul inconștient. Întrucât la data de 12 septembrie 2021 a fost constatat decesul copilului, a fost dispusă efectuarea necropsiei. În cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează verificări pentru luarea măsurilor care se impun.“

 
Fetița locuia împreună cu mama sa în satul Șorogari, comuna Aroneanu, județul Iași, deoarece părinții erau despărțiți. După divorțul de tatăl micuței, mama și-a refăcut viața cu un alt bărbat, acesta având și el doi copii. Toți locuiau în satul din comuna Aroneanu, într-o casă modestă.
 
Familia tatălui celei mici o acuză pe mama fetei de crimă. Mătușile Sofiei cred că Mădălina, mama copilei, a fost cea care a ucis-o, deoarece o cunoșteau ca fiind o femeie violentă. Acestea au precizat că Mădălina nu și-a dorit niciodată acest copil, scrie BZI.ro.
 
Declarația mătușei copilei decedate:

 

Mama „are 21 de ani și nu și-a dorit niciodată acest copil și mereu spunea că fata asta i-a distrus viața. Repeta în fiecare zi că acest copil i-a distrus viața. Niciodată nu s-a comportat ca o mamă cu ea. O îngrijea, îi dădea de mâncare, dar era foarte agresivă cu Sofia. Când era mică și avea colici o trântea de pat și nu avea răbdare. Mereu o smuncea și o trântea. Ultima dată când a fost la noi, pe data de 5 septembrie 2021, am văzut-o puțin schimbată și își dorea să stea doar cu tatăl și nu voia să se întoarcă la mamă.
 
De mai multe ori, când era lăsată în vizită la noi, am observat că avea zgârieturi pe față și vânătăi pe mâini și pe corp. Nu este nimic credibil din ce povestește ea și nu se leagă ce povestește. Noi, la cum o cunoaștem și cum era situația, considerăm că sigur ea a ucis-o pe Sofia. De ce nu a sunat la Salvare? De ce a dus-o cu mașina personală și minte că era conștientă, când copilul a ajuns în comă de gradul 4 și după două zile a murit. Minte, pentru că s-au găsit urme vechi pe trupul fetei. Rănile pe care le avea nu erau provocate de o căzătură în cadă!“

 

Părinții de groază a micuței care a avut un final tragic, au fost supuși expertizei psihologice. Aceștia au fost prezentați de două ori în fața comisiei medico-legale psihiatrice.
 
Cea de-a două expertiză a avut loc în cursul săptămânii trecute, iar rezultatul a fost același ca la prima: ambii părinți nu prezintă tulburări psihice în prezent.
 
Dacă la prima evaluare, concubinul a încercat să scape, aruncând întreaga vină pe mamă, spunând că el a încercat de fiecare dată să o salveze pe copila de doar doi ani, acum a recunoscut că lui nu prea îi convenea copilul ei, iar ea a încercat să își dovedească dragostea față de el arătându-i că nu contează copilul pentru ea.


 

Sursă video: BZI.ro
Sursă foto: Facebook/ Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 626

Tâlhărie la o sală de jocuri din Iași! Polițiștii au tras focuri de armă pentru prinderea suspectului

17 Jan 2024 735

Două fetițe afectate de o soluție necunoscută care le-a provocat leziuni

16 Jan 2024 740

Erou în uniformă. Cine este polițistul care a împiedicat o tragedie

29 Dec 2023 868

Accident rutier în județul Iași! O persoană a ajuns la spital! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

29 Dec 2023 1312

Accident mortal în noaptea de Crăciun! Un tânăr de 24 de ani a murit! Șoferul implicat era băut

25 Dec 2023 2373

IPJ Iași Doi tineri din Republica Moldova, cercetați pentru furt calificat. Ce au sustras aceștia

15 Nov 2023 728

Bărbatul în proces de divorț, acuzat de distrugere. Cu ce amendă s-a ales

29 Oct 2023 897

În Iași Avea emis ordin de protecție pentru violență conjugală, dar nici pe acesta nu l-a respectat

13 Oct 2023 831

În Iași Nouă indivizi au dat buzna în casa unor tineri și i-au „buzunărit”. Cercetări și percheziții pentru tâlhărie calificată

27 Sep 2023 1107

Polițist implicat în fabrica de droguri de la Iași! (FOTO+VIDEO)

20 Sep 2023 1080

Iași Tânăr de 21 de ani, suspectat că ar fi furat mai mulți baloți de fân

07 Sep 2023 744

Oficial de la IPJ Iași! Ce spun polițiștii despre explozia de la brutăria din Pașcani

28 Aug 2023 737

Doi motocicliști din Iași au fost amendați de polițiști după ce nu au oprit la semnalul acestora

27 Aug 2023 936

Activități de informare pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri/substanțe interzise în Iași

18 Aug 2023 696