Iată cine este, de unde vine şi ce avere are! Procuror nou la DNA Constanţa (documente)

Constantin Conortos a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa prin decret prezidenţial semnat, pe data de 2 februarie 2011, de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Conortos este absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii şi a promovat examenul de capacitate organizat în perioada 6 august - 13 decembrie 2010.
 
Aproape de jumătatea lunii martie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât promovarea efectivă la Parchetul Tribunalului Constanţa a lui Constantin Conortos, procuror la Parchetul Judecătoriei Constanţa, începând cu data de 1 mai 2013.
 
Potrivit ultimei declaraţii de avere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, Constantin Conortos a declarat, pe propria răspundere, că nu are terenuri, şi nici casă. Magistratul a consemnat că deţine un autoturism marca Renault, fabricat în 2010, dobândit prin credit auto. Conortos nu are, conform declaraţiei de avere, bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică ori obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, cu o valoare însumată mai mare de 5.000 de euro.
 
Noul procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a mai declarat că nu are conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv carduri de credit, cu o valoare însumată mai mare de 5.000 de euro. În ceea ce priveşte datoriile, procurorul a menţionat că, în 2010, a luat de la BRD suma de 50.000 de lei, cu scadenţa în 2015.  Constantin Conortos a trecut un salariu anual de 60.059 de lei, cu menţiunea că sursa venitului era Parchetul Judecătoriei Constanţa.
 
Conform propriilor consemnări, Constantin Conortos nu este asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interese economice şi nici membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale. Mai pe scurt, procurorul Conortos nu are interese.
 
După cum arătam şi mai sus, delegarea procurorului la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa se încheie aproape de jumătatea lunii iulie. Asta dacă nu i se va prelungi mandatul.             
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3318

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1249

„Zile de permisie“ Radu Mazăre, cerere admisă la Constanța

13 Dec 2021 8175

Dosarul Radu Mazăre - Decebal Făgădău a ajuns la Curtea de Apel. După șase luni de la prima decizie în cameră preliminară

06 Nov 2021 2528

Cine-l judecă pe Decebal Făgădău!

05 Jan 2021 7474

Dosarul Făgădău – Mazăre, amânat pentru la anul!

10 Dec 2020 1841

Când va avea loc primul termen în dosarul Făgădău – Mazăre

09 Dec 2020 1859

Direcția Națională Anticorupție Constanţa are patru noi procurori

06 Oct 2015 2221

Forţe noi în Direcţia Naţională Anticorupţie Constanţa!

05 Oct 2015 2514

Procurorii Bodu, Zlate, Conortos şi Stanciu dau azi interviuri pentru DNA Constanţa

02 Oct 2015 2689

Iată cine sunt, de unde vin şi ce averi au! Patru procurori vor să intre definitiv în „armata“ Anticorupţiei din Constanţa (documente)

30 Sep 2015 5324

Procuror „nou“ la DNA Constanţa!

13 Jul 2015 2366

Constantin Conortos, respins la interviul pentru numirea la DNA Constanţa

06 Feb 2015 1903

Direcţia Naţională Anticorupţie caută procurori pentru Constanţa A fost admis doar Constantin Conortos

03 Feb 2015 1869