20 Oct, 2017 15:39
2803
Ana-Maria VOICU
Vineri, 20 octombrie, 2017, la ora 12, la Galeria de Artă „Virgil Coman” din pasajul pietonal, zona Tomis Mall a avut loc vernisajul unei expoziții de fotografie dedicată orașului Constanța.
Artișii invitați să expună pe simezele Galeriei de Artă din pasaj au fost
Daniel Titirică, Oana Bundă, Marian Sterea, Paula Zăvoianu, Elena Răceală și
Maria Moise. Fiecare artist fotograf a participat în cadrul expoziției de fotografie cu opt lucrări reprezentative, iar expoziția va putea fi vizionată până pe data de
3 noiembrie 2017.
În cadrul evenimentul dedicat orașului Constanța a fost prezentă și tânăra poetă
Ana-Mădălina Dănila ale cărei poezii, care fac parte din volumul „Atom”, se vor regăsi în spațiul expozițional unde vor putea fi citite pe întreaga durată a expoziției de fotografie. Ana-Mădălina Dănila și-a descoperit pasiunea pentru poezie în anii studenției, atunci apărând și primele versuri ale sale ca exprimare liberă, sinceră și modernă. Lectura publică a fost însoțită de muzica unui cvartet de coarde.
La eveniment au fost prezenți
Dr. Laura Stroe, președinte al Asociației Culturale Wild Art, Prof. Univ. Dr.
Marian Cojoc, vicepreședinte al Asociației Culturale Wild Art, Ing.
Dan Ferariu, vicepreședinte al Asociației Culturale Wild Art și Prof. Univ. Dr.
Valentin Ciorbea, un bun cunoscător al istoriei Constanței, un om care la rândul său a făcut istorie culturală în Dobrogea.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: