In memoriam. Căzuţi la datorie. Au trecut opt ani. Un dispozitiv exploziv i-a aruncat în aer. Al treilea a avut zile (galerie foto)

Ziua de 1 octombrie 2010 poate fi considerată una din cele mai negre din istoria armatei române de când se află, cu militari, dislocaţi în teatrele de operaţii.
 
Pentru că atunci sublocotenentul (pm) Cristian-Petru Filip şi sublocotenentul (pm) Marius Florin Sfecheş au căzut la datorie în timpul executării unei misiuni în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE în care se aflau.
 
Tot atunci a fost rănit şi caporalul Vasile Zbâncă.  
 
Cei doi decedaţi au fost decoraţi cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de razboi, pentru militari.
 
 
Atacul s-a produs în Provincia Zabul, la aproximativ 40 de km nord-est de Qalat, în urma exploziei fiind rănit şi caporalul Vasile Zbâncă.
 
Militarul rănit a fost transportat, conform procedurilor, cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman, în prezent starea acestuia fiind stabilă.
 
Cei trei făceau parte din Batalionul 812 Manevră “Şoimii Carpaţilor”. Sergentul major Marius Florin Sfecheş avea 25 de ani şi era necăsătorit.
 
Soldatul Cristian-Petru Filip avea 26 de ani şi era necăsătorit.

 
Marius Florin Sfecheş (25 ani) era din comuna Şintereag, iar soldatul Cristian Petru Filip (26 ani) din municipiul Bistriţa, ambii fiind necăsătoriţi.

În ceea ce îl priveşte pe caporalul Vasile Zbâncă, rănit în timpul aceleiaşi misiuni, acesta este din comuna Şieu şi este tatăl unui copil de numai nouă luni. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eroii Vasile Claudiu Popa și Adrian Postelnicu, comemorați. Mesajul Forțelor Navale Române

22 Sep 2020 2512

Zece ani de la moartea sublocotenenților Dan Ciobotaru și Paul Caracudă

23 Jun 2020 2192

Eveniment organizat de Ordinul Militarilor Veterani din Teatrele de Operații la Casa de Cultura din Agigea

24 Dec 2019 2015

Eroii nu mor niciodată. O adevărată tragedie. A zăcut opt luni de la atacul talibanilor în Afganistan

09 May 2019 4946

Eroi au fost eroi sunt încă. Au trecut cinci ani. Mort în Afganistan. Alţi colegi ai lui au scăpat cu greu

30 Mar 2019 2443

In memoriam. A murit la trei zile după atacul asupra TAB-ului în care se afla. Un coleg de-al său a murit pe loc

14 Nov 2018 4950

In memoriam. Căzut la datorie. Au trecut 15 ani. Mitraliat în Afganistan şi înmormântat cu o zi înainte de aniversare

11 Nov 2018 5500

In memoriam. Au trecut cinci ani. Doi militari din Forţele Navale căzuţi în Afganistan. Unul era din judeţul Constanţa. Cum s-a întâmplat

22 Sep 2018 2531

In memoriam. Căzut la datorie. Primul militar român mort în teatrele de operaţii. A efectuat stagiul militar în Constanţa

17 Sep 2018 9225

In memoriam. Căzut la datorie. Este ultimul militar decedat în teatrele de operaţii. A trecut un an de-atunci

15 Sep 2018 4238

In memoriam. Au trecut 11 ani. Căzut la datorie. Este al patrulea militar român ucis în Afganistan

06 Sep 2018 3079

Căzut la datorie. In memoriam. Au trecut zece ani de-atunci

31 Aug 2018 3660

In memoriam. Căzuţi la datorie. 23 iunie 2010. A fost jale mare. Armata română a pierdut doi militari în Afganistan. Din ce batalion făceau parte

23 Jun 2018 7085

In memoriam. Căzut la datorie. Militarul făcea parte din Batalionul 341 Rechinii Albi Constanţa. O stradă îi poartă numele. Au trecut 12 ani (galerie foto)

20 Jun 2018 6873

In memoriam. Căzut la datorie. 10 ani de la atacul asupra transportorului în care se afla. Fusese antrenat în Legiunea Străină. Despre cine este vorba

13 Jun 2018 5730