În timp ce mama lui încă se zbate între viaţă şi moarte Un copil de numai 11 luni a murit în urma accidentului de la Eforie

Un copil de numai 11 luni şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier grav petrecut între Eforie Nord şi Eforie Sud. Cum s-a întâmplat tragedia? Un şofer bucureştean, de 30 de ani, conducea un microbuz dinspre Bucureşti spre Constanţa. La un moment dat, în dreptul hotelului Domino, din Eforie Nord, el a încercat să evite din scurt impactul cu autoturismul din faţa sa al cărui conducător a semnalizat târziu schimbarea direcţiei. Manevra s-a dovedit a fi greşită, căci a intrat pe contrasens, a acroşat un alt autoturism, care s-a rostogolit de câteva ori, după care a ajuns pe celălalt sens de mers. Acolo, a fost lovit încă o dată de o maşină care circula regulamentar şi în care se afla o familie de turişti din Galaţi. Impactul a fost atât de puternic, încât cele trei maşini au fost proiectate la câteva zeci de metri distanţă unele faţă de celelalte. Pentru a se evita izbucnirea unui incendiu, la faţa locului a fost trimis şi un echipaj de pompieri, care a îndepărtat combustibilul scurs pe şosea.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto din maşina de Galaţi şi a celor trei minori din acelaşi autoturism, în vârstă de 16 ani, 3 ani şi 11 luni, şi a pasagerului dreapta-faţă din celalalt vehicul, un bărbat de 35 de ani, din Mureş. Copilul de 11 luni a decedat, ieri, la numai câteva ore de la accident. Starea lui era foarte gravă încă de la internare, deoarece era lovit puternic la cap. El se afla, în momentul impactului, într-un scaun special, aşa cum cere legea. Mama pruncului este şi ea în stare foarte gravă, având ruptură de ficat, fracturi multiple şi leziuni interne. Şi ceilalţi doi copii ai femeii sunt internaţi la Terapie Intensivă. Martorii spun că în microbuzul care face curse între Mangalia și Constanța se aflau câţiva călători, care însă au plecat după accident.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Trei mașini implicate într-un accident rutier, în Eforie Nord, județul Constanța

17 Jan 2024 1121

Fetiță de 7 ani, implicată într-un accident rutier la Eforie Nord

03 Dec 2023 1105

Un șofer beat a lovit cu mașina mai multe indicatoare auto pe DN39 în stațiunea Eforie

02 Dec 2023 933

Accident rutier la Eforie Sud, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Oct 2023 3288

Știri Constanța Accident rutier în Eforie Nord! Primele informații (FOTO+VIDEO)

17 Sep 2023 3876

IGPR Infotrafic Restricții de trafic pe DN 39

08 Aug 2023 710

UPDATE Accident rutier pe DN 39, între localitățile Agigea și Eforie Nord, județul Constanța

08 Aug 2023 1453

Știri Constanța azi Accident rutier în Eforie Sud! Primele informații

07 Aug 2023 1267

Accident rutier în Constanța. Două mașini, implicate

27 Jul 2023 1014

Două autoturisme implicate într-un accident rutier la Eforie Nord

27 Jul 2023 1328

Carambol rutier între între Eforie Nord și Eforie Sud! Două persoane au fost rănite

24 Jul 2023 1692

Un autotren cu prosoape de hârtie și textile s-a răsturnat în zona punctului de trecere al Frontierei Negru Vodă!

22 Jul 2023 2846

Tragedie în gara din Eforie Nord Trenurile care au staționat temporar în gările adiacente au întârzieri mari!

20 Jul 2023 8714

Accident de tren Eforie Sud UPDATE. Un bărbat a murit, lovit de tren, în gara Eforie Sud. Avea căștile în urechi! (FOTO+VIDEO)

20 Jul 2023 4567

UPDATE. Accident rutier în Eforie Nord! Primele informații

20 Jul 2023 1082