Incendiu în judeţul Tulcea. Unde şi cu ce forţe de intervenţie acţionează pompierii

  • Militarii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit, împreună cu membrii Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nalbant, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință, din localitatea Trestenic.
  • Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, iar pompierii au salvat restul locuinței și anexele din apropiere, a transmis ISU Delta Tulcea, imagini puteți vedea în secțiunea Galerie foto a materialului. 
Un incendiu a izbucnit în localitatea Trestenic, județul Tulcea, astăzi, 02.02.2021, ora anunțării la 112 - 10:30.

Militarii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit, împreună cu membrii Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nalbant, cu 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință, din localitatea Trestenic.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului locuinței, cu pericol de propagare la vecinătăți și anexele din gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 12:40.

A ars acoperișul casei pe o suprafață de 60 mp.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, iar pompierii au salvat restul locuinței și anexele din apropiere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijlocul de încălzire.

Sursa foto: ISU Delta Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 349

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 219

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 506

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 198

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1330

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 475

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 255

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 467

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 415

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 594

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 267

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 918

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1093

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2264

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3178