Incendiu la o cafenea de la parterul unui bloc din zona Trocadero din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină în această noapte, în jurul orei 02.30 la un incendiu izbucnit într-o cafenea situată la parterul unui bloc de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța, zona Trocadero.

Până la sosirea militarilor, la fața locului au ajuns agenții de la Zip Escort care asigură paza locației respective. 

Agenții au observat că în spatele blocului, acolo unde se manifesta incendiul era o mașină parcată și au alertat imediat locatarii pentru a muta autoturismul și a evita producerea unui incendiu de proporții. 

Proprietarii autoturismului au reușit să mute în siguranță autoturismul din zonă. 

Pompierii ISU Dobrogea au intervenit cu mai multe autospeciale și au reușit să stingă focul care se manifesta în bucătăria cafenelei. 

„Incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 10 mp din bucătăria restaurantului. S-a ventilat restaurantul și subsolul blocului, având în vedere că restaurantul se afla la parterul unui bloc. Scara blocului nu a fost inundata de fum și nu au fost victime“ - au declarat reprezentanții ISU Dobrogea. 

„Dormeam când i-am auzit pe cei de la Zip Escort că strigau că arde și să coborâm. Am ieșit afară și am văzut că era incendiu aici jos când auspart pompierii. Mai mulți locatari s-au autoevacuat când au auzit că este incendiu“ – a declarat un locatar.

 

„Am fost sunată de locatari după ce s-a auzit că este incendiu. Locatarii cel mai probabil au ieșit din case de teamă, mai ales după ultimul incendiu de pe strada Nicolae Grindeanu. Dar după ce au observat că nu esunt în pericol au urcat înapoi în case. Cafeneaua funcționează de mai mulți ani la parterul blocului și până acum nu au mai fost probleme“ - a declarat pentru ZIUA de Constanța administratorul blocului. .



Sursa foto+video: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 298

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 225

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 443

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 384

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 574

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 248

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 893

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 981

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2094

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3002

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 310

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1041

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1004

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 554

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1873