Atenție, șoferi constănțeni! Începe recensământul traficului rutier

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va începe, mâine, un recensământ al traficului rutier din România, procesul urmând să fie finalizat la jumătatea lunii noiembrie.
 
Acţiunea are loc ca urmare a recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi se va desfăşura în toate ţările Uniunii Europene. Recensământul vizează traficul rutier de pe teritoriul României, indiferent de ţara în care sunt înmatriculate autovehiculele.
 
Potrivit unui comunicat de presă al CNADNR, „înregistrările de trafic se desfăşoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două zile în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie şi două zile în luna noiembrie. Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie 2015, ora 20:00. Efectuarea înregistrării circulaţiei rutiere pe reţeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat. Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier şi înregistrări manuale, pe formulare”.
 
Pe întreaga reţea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 de posturi pentru drumurile naţionale şi 2.390 de posturi pentru cele judeţene şi comunale.
 
Înregistrarea circulaţiei pe reţeaua de drumuri naţionale va fi realizată de către CNADNR prin unităţile sale din teritoriu, respectiv Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri, în cazul celor judeţene şi comunale acţiunile fiind derulate de autorităţile locale, respectiv Consiliile Judeţene, cu coordonare tehnică şi metodologică din partea Companiei de Drumuri.
 
Colectarea electronică a datelor de trafic recenzate de pe întreaga reţea de drumuri publice interurbane este realizată de CNADNR - CESTRIN, care le va prelucra şi organiza statistic.
 
Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o dată la cinci ani, şi are drept scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia.
 
Astfel, în cadrul acestui proces vor fi monitorizate biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete şi autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă şi vehicule cu tracţiune animală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.