Infracţiuni rutiere descoperite de poliţişti

În data de 26 iunie, în jurul orei 21.30, în zona terminalului RO-RO din cadrul P.P.F. Constanţa Sud-Agigea a fost verificat în trafic un ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă, condus de cetăţeanul turc T.S.M. de 62 ani. În urma verificărilor a rezultat faptul că remorca avea ataşat numărul de înmatriculare al capului tractor eliberat de autorităţile din Germania.

Cetăţeanul turc a declarat faptul că a pierdut numerele de înmatriculare ale remorcii pe drum şi că dorea să se îmbarce cu destinaţia Turcia. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „tractare a unei remorci neînmatriculate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85, alin. 3 din OUG 195/2002 republicată. Câteva ore mai târziu, pe raza localităţii Garvăn din judeţul Tulcea a fost verificat în trafic un autoturism marca Dacia condus de B.C. de 40 ani, domiciliat în localitatea Văcăreni, care nu poseda permis de conducere pentru respectiva categorie de autovehicul. În aceeaşi zi, în jurul orei 11.45, în zona de competenţă a P.P.F. Midia, a fost identificată o persoană de sex feminin, de 25 de ani, domiciliată în localitatea Săcele din judeţul Constanţa, care conducea un autoturism marca Audi cu numerele de înmatriculare expirate. Pe numele persoanelor în cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere", respectiv „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat", fapte prevăzute şi sancţionate de art. 85 şi 86 din OUG 195/2002 republicată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județ și municipiul Constanța

10 Apr 2024 569

În ultimele 24 de ore Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 Apr 2024 605

Infracțiuni rutiere în județul Constanța Condusul mașinii sub influența băuturilor alcoolice duce la dosar penal

04 Apr 2024 448

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 419

CSM a decis! Iată cine va conduce Serviciul pentru militari din DNA

20 Mar 2024 794

Infracțiuni rutiere constatate de polițiști, în municipiul Constanța

19 Mar 2024 402

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști pe raza județului Constanța

17 Mar 2024 595

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1054

Infracțiuni rutiere în județul Constanța, depistate de polițiști

13 Mar 2024 498

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța. S-au întocmit dosare penale

05 Mar 2024 637

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în municipiul Constanța

04 Mar 2024 510

Controale ale polițiștilor rutieri în municipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

02 Mar 2024 953

Știri Constanța Un tânăr de 17 ani a ajuns în Centrul de Detenție Brăila - Tichilești pentru infracțiuni grave

01 Mar 2024 711

Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști în județul Constanța

21 Feb 2024 561

Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști în județul Constanța

16 Feb 2024 545