Îngenuncheat sub ameninţarea cuţitului Cum a terorizat Cherim Ferat Club Bamboo

03_bamboo_sigla_bamboo.jpgÎn cursul săptămânii trecute, renumitul Cherim Ferat, din Constanţa, a fost identificat de autorităţile bucureştene drept principalul suspect al scandalului monstru produs în capitală în noaptea de Revelion, altercaţie ce s-a soldat cu rănirea gravă a mai multor persoane. Pus sub acuzare pentru tentativă de omor calificat, comisă în public, ameninţări şi alte infracţiuni comise cu violenţă, Cherim Ferat a fost închis preventiv în baza mandatului emis de Curtea de Apel Bucureşti. Anchetatorii au precizat că propunerea de arestare este formulată la circa două luni de la producerea faptelor întrucât, după scandal, suspecţii au fugit şi şi-au ascuns urmele, iar identificarea lor a fost posibilă numai în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de înregistrat din club, ceea ce a însemnat ore de vizionare.

Pe parcursul judecării propunerii de arestare, Cherim Ferat a fost de acord să dea declaraţii în cauză, prezentând nuanţat versiunea sa despre desfăşurarea evenimentelor din clubul bucureştean Bamboo, în noaptea de Revelion. Cu toate acestea, judecătorii Curţii de Apel l-au considerat prea periculos pentru a fi lăsat în libertate şi au dispus arestarea sa, iar în prezent individul s-a adresat judecătorilor Curţii Supreme pentru a fi pus în libertate. Pe de altă parte, procurorii au acuzat că scandalul produs în Clubul Bamboo a fost unul deosebit de violent, lucrurile fiind înrăutăţite de faptul că suspecţii s-au sustras desfăşurării urmăririi penale. „S-a reţinut că inculpatul Cherim Ferat împreună cu alţi cunoscuţi, trecând în apropierea unui separeu numit sufragerie, a îmbrâncit intenţionat pe partea vătămată B.M., martorul A.M.I. solicitându-i să nu provoace scandal. La câteva minute după acest moment, Cherim Ferat a revenit însoţit de persoanele arătate, la masa părţii vătămate B.M., cerându-i acestuia să-l însoţească; faţă de refuzul lui, se susţine în referatul Parchetului, inculpaţii Lazăr şi Drăgan l-au imobilizat, l-au împins în camera numită sufragerie, unde Cherim Ferat l-a apostrofat că nu i-a făcut loc să treacă, după care l-a lovit la nivelul feţei cu pumnul, intervenind şi numiţii L.N. (lovitură cu capul) şi D. care l-a lovit cu pumnul", se arată în documentele instanţei de judecată.

Martorii, bătuţi şi ei

Totodată, magistraţii au mai arătat că „partea vătămată B.M. a fost agresată de către D.M., care l-a lovit cu un scaun în cap, de L.N. care i-a aplicat o lovitură cu pumnul la nivelul feţei şi de Cherim Ferat care i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele". De altfel, se pare că martorii care au încercat să aplaneze conflictul şi să calmeze spiritele au fost şi ei agresaţi: „intervenind în apărarea părţii vătămate B.M., martorii I.A. şi A.M.I., au fost la rândul lor loviţi de inculpatul Cherim Ferat". Ca urmare a leziunilor suferite, unele dintre persoanele agresate au refuzat să depună plângeri penale împotriva agresorilor. Mai mult, procurorii arată că „urmare a acestui incident, s-au făcut trei apeluri către serviciul de urgenţă 112, solicitându-se intervenţia organelor de poliţie întrucât, în jurul orelor 02.42 - 02.54, a avut loc o bătaie soldată cu victime".

Atac de şase minute

Însă spiritele nu s-au calmat: „după aplanarea incidentului, ca urmare a intervenţiei personalului care asigura paza clubului, se susţine prin referat de către Parchet că partea vătămată B.B. Paul intrând în încăperea numită „sufragerie", l-a văzut pe inculpatul Cherim Ferat dezbrăcat de cămaşă, înconjurat de inculpaţii Nicolescu Adrian, Ghiţă Samir Marian, Sali Ernis, Gheorghe Mihai şi de numitul D.M., proferând ameninţări cu privire la uciderea lui A.M.I. dacă l-ar fi prins".În aceste condiţii, scandalul a continuat în baia clubului: „la afirmaţia lui B.B. că numitul Apostol este prietenul său, în încăpere rămânând doar câţiva agenţi de pază, Cherim Ferat împreună cu D.M. şi inculpaţii din prezenta cauză, mai puţin G.M., l-au imobilizat pe acesta, l-au împins într-un grup sanitar unde, sub ameninţarea cu cuţitul a fost obligat să se aşeze în genunchi". Ulterior, agresorii l-ar fi lovit pe tânăr cu pumnii şi cu picioarele, în timp ce Ghiţă Samir Marian i-ar fi dat cu un extinctor în cap. Una peste alta, s-a apreciat că agresiunea asupra părţii vătămate a durat circa şase minute. „În acest interval inculpaţii menţionaţi au intrat şi au ieşit din grupul sanitar până când, la un moment dat, în faţa uşii acestuia s-au postat inculpaţii Nicolescu Adrian şi D.M. (înarmaţi cu câte un cuţit), L.N., Sali Ernis (cu o sticlă spartă în mână pe post de armă?!) şi Cherim Ferat cu o scrumieră în mână, ameninţându-i cu aceste obiecte pe agenţii de pază ai clubului (R.L., P.A., D.C. şi O.G.) şi pe partea vătămată Gavrilă Ştefan, împiedicându-i să pătrundă în grupul sanitar şi să vină în ajutorul părţii vătămate B.B. Paul". În faţa judecătorilor care urmau să decidă arestarea sa, Cherim Ferat „a recunoscut parţial învinuirile aduse şi a prezentat, nuanţat, istoricul celor întâmplate. El a negat în mod categoric vreo implicare a sa şi a celor care l-au însoţit în lovirea părţii vătămate B.B. Paul în spaţiul denumit sufragerie şi în grupul sanitar unde a fost agresat".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 359

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 435

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 454

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 496

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 555

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 409

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 328

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 538

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 687

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 682

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 579

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 826

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 569