Inginerii cu iz de ilegalitate la Arhiepiscopia Tomisului

La Oficiul National al Monumentelor Istorice a fost efectuat un control amanuntit privind modul de gestionare si conservare a acestor obiective * In multe cazuri s-a constatat ca nu este respectata legislatia privind achizitiile publice atunci cand se executa lucrari de restaurare * Aceasta situatie a fost depistata si la Catedrala Ortodoxa din Tulcea, aflata sub patronajul IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului si a toata Dobrogea * Asezamantul la care s-a descoperit ilegalitatea este, de aproape doi ani, in proces de consolidare si restaurare * Pentru a se evita licitatia publica, lucrarea nu a fost contractata pe un deviz general, ci a fost "desfacuta" pe bucati, respectiv proiectare, executie, restaurare componente artistice * Costul lucrarilor ajunge astfel sub pragul valoric de 40.000 de euro impus de lege * In felul acesta, nu se mai impune licitatia, iar lucrarea se incredinteaza in mod direct * Constructorul agreat a fost firma tulceana Coral care, de altfel, in anii guvernarii PSD, a pus mana si pe alte lucrari de anvergura, cele mai multe din bani publici

La cererea ministrului Culturii Mona Musca, la Oficiul National al Monumentelor Istorice a fost efectuat un control amanuntit privind modul de gestionare si conservare a acestor obiective. Una dintre concluziile verificarii a fost ca in multe cazuri nu este respectata legislatia privind achizitiile publice atunci cand se executa lucrari de restaurare.Aceasta situatie a fost constatata si la Catedrala Ortodoxa din Tulcea, aflata sub "patrahirul" Inalt Prea Sfintiei Sale Teodosie, arhiepiscopul Tomisului si a toata Dobrogea. Asezamantul la care s-a descoperit ilegalitatea se afla, de aproape doi ani, in proces de consolidare si restaurare. Tehnica nu este noua, dar este ingenioasa: pentru a se evita licitatia publica, lucrarea nu este contractata pe un deviz general, ci este "desfacuta" pe bucati. Fiecare etapa, reprezentand proiectare, executie, restaurare componente artistice, costa sub pragul valoric de 40.000 de euro impus de lege, asa ca nu se mai impune licitatia si se incredinteaza in mod direct.Corpul de control al ministrului Culturii a descoperit ca la Catedrala din Tulcea s-au contractat executii de lucrari pe portiuni de monument sau pe etape, fragmentandu-se valoarea contractului, dar si derularea fireasca a restaurarii.Catedrala "Sf. Nicolae", veche de 150 de ani, se afla in reconstructie din anul 2003, iar lucrarile trebuiau sa se incheie inca de anul trecut. Constructorul agreat a fost firma tulceana Coral, care de altfel in anii pesedeului a pus mana si pe alte lucrari de anvergura, cele mai multe din banii publici. Biserica este in continuare plina de schele, iar consolidarea si restaurarea nu par ca se vor incheia prea curand. Nu se stie care este valoarea actualizata a lucrarilor care se deruleaza aici, dar reprezentantii bisericii fac apeluri disperate la enoriasi sa sprijine material acest demers. Primaria Tulcea a alocat, in urma cu doua saptamani, suma de 150 de milioane de lei in acest sens, bani se pare insuficienti pentru terminarea lucrarilor. Referitor la modul in care au fost contractate etapele de executie, protoiereul de Tulcea, preotul Romeo Ispas, ne-a declarat ca raspunzatoare este doar parohia bisericii "Sf. Nicolae", beneficiarul lucrarilor, care are autonomie din acest punct de vedere. Numai ca surse apropiate bisericii locale spun ca este imposibil ca IPS Teodosie sa nu stie de aceste afaceri, cu iz de ilegalitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 378

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 249

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 427

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1926

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 888

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 548

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 496

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 606

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 943

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 558

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 524

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 583

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 868

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2389

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 892