Institutul Naţional de Medicină Legală ar putea suspenda urmărirea penală a lui Nicuşor Constantinescu (documente)

Potrivit luju.ro, în august 2010, Raul Alexandru Nestor avea un frate procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi o cumnată judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
 
Sfârşit de săptămână tensionat la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Motivul? Vineri, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti vor decide, printr-o hotărâre definitivă, dacă preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, se întoarce în arest sau va fi cercetat în stare de libertate. Tot vineri, Curtea de Apel din capitală va analiza şi contestaţia formulată de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP), împotriva arestării sale, măsură luată de judecătorul constănţean Raul Alexandru Nestor, din cadrul Tribunalului Bucureşti. Foarte important, magistratul a respins propunerea de arestare formulată pe numele şefului CJC. În altă ordine de idei, menţionăm că cercetarea penală a lui Nicuşor Daniel Constantinescu în dosarul mediatizat la jumătatea lunii ianuarie şi instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa ar putea fi suspendată de Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).
 
În cauza instrumentată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, atât Nicuşor Daniel Constantinescu, cât şi Adrian George Gâmbuţeanu sunt cercetaţi penal. Şeful CJC este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În aceeaşi cauză, Gâmbuţeanu este acuzat de complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Pe data de 20 februarie, cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul constănţean Raul Alexandru Nestor a decis ca în arest să rămână doar directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri. Şeful CJC a fost pus în libertate, iar la câteva minute după hotărârea instanţei a declarat: „Astăzi s-a făcut dreptate pentru mine”. „Judecătorul m-a ascultat şi m-a audiat timp de aproape 3 ore şi jumătate, am adus toate contra-argumentele şi dovezile cu avocatul nostru vizavi de aberaţiile şi tot ceea ce s-a scris în rechizitoriu fără să ţină cont de opinia noastră, şi judecătorul, spre lauda justiţiei române, a avut puterea să nu accepte prelungirea termenului de 29 de zile pentru reţinerea şi arestarea mea preventivă (...)”, a mai spus Nicuşor Constantinescu, potrivit hotnews.ro. Conform agerpres.ro, „judecătorul Raul Alexandru Nestor de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, invocând, printre alte motive, faptul că acesta suferă de o boală gravă, chiar dacă nu există o expertiză medicală care să ateste acest lucru, ci doar o scrisoare a unui spital din SUA”
 
Expertiză medico-legală
 
„Sub aspect circumstanţial, din analiza înscrisurilor cu caracter medical depuse la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul a fost diagnosticat cu o afecţiune extrem de severă. Existenţa acestei afecţiuni extrem de grave este demonstrată în actualul stadiu al cercetărilor prin scrisoarea Spitalului din Stanford - Secţia de Radioterapie Oncologică din data de 4.02.2014. Extrem de important sub aspectul propunerii de luare a măsurii arestării preventive în prezenta cauză este faptul că, într-un alt dosar de urmărire penală aflat în instrumentarea DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, au fost iniţiate demersurile pentru efectuarea unei expertize medico-legale în vederea soluţionării unei cereri de suspendare a urmăririi penale (...)”, potrivit agerpres.ro. În dosarul de la DNA Constanţa la care se face referire în rândurile de mai sus, şeful CJC este acuzat de şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave. Cercetarea penală a lui Nicuşor Daniel Constantinescu ar putea fi suspendată de specialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală (INML), dacă situaţia medicală o impune, spun surse bine informate. Potrivit hotnews.ro, în cazul lui Gâmbuţeanu instanţa a reţinut „apartenenţa consolidată la o subcultură criminogenă, în cadrul căreia se reţine că ar fi acţionat şi alte persoane cu o experienţă infracţională notabilă”.
 
Scandal cu judecătorul Nestor
 
Revenind la cel care a respins propunerea de arestare a şefului CJC, judecătorul Raul Alexandru Nestor a fost numit judecător la Judecătoria Constanţa, prin decret prezidenţial, la data de 14 aprilie 2004. În luna octombrie 2004, Raul Alexandru Nestor a fost implicat într-un scandal relatat pe larg de cotidianul ZIUA de Constanţa. Judecătorul a fost cercetat de un magistrat-inspector din cadrul Curţii de Apel Constanţa pentru că, în timpul unui proces, ar fi avut un limbaj necorespunzător. Ulterior, magistratul a plecat în capitală, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. După un timp, el a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie, fiind promovat de Consiliul Superior al Magistraturii la Tribunalul Bucureşti. Potrivit declaraţiei de avere, Raul Alexandru Nestor are un apartament în suprafaţă de 45,73 de metri pătraţi, în Mangalia, din anul 1997. Potrivit luju.ro, în august 2010, Raul Alexandru Nestor avea un frate procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi o cumnată judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

tilica

26 Mar, 2014 20:35

deci, bolnavii pot sa incalce orice lege fara frica de consecinte

Articole asemanatoare

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 682

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 729

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1378

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1538

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 882

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1362

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 919

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 801

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1024

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2231

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1046

Mazăre și Nicușor, citați în 2024 la Judecătoria Constanța!

24 Sep 2023 1364