Interdicţiile salariatului SPITVBL acuzat de mită, fals în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu

sporea_-_Sediu_SPIT.jpgÎncătuşat la data de 20 aprilie, Adrian Cosmin Sporea, angajatul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local, acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu, este liber. Arestul s-a deschis pentru Sporea la finele săptămânii trecute, graţie Curţii de Apel Constanţa, instanţă care a admis recursul formulat de salariatul SPITVBL. Azi, tot judecătorii Curţii vor analiza recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva punerii în libertate a inculpatului Teodor Sorin Tănase, arestat alături de Sporea.

După cum arătam mai sus, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Adrian Cosmin Sporea. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, angajatul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local nu va avea voie să depăşească limita teritorială a comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, decât cu încuviinţarea instanţei şi este obligat să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. Mai mult decât atât, lista impusă de magistraţi continuă cu prezentarea la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte - Poliţia Cumpăna, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, dar şi cu interdicţia de a îşi schimba locuinţa fără încuviinţarea instanţei.

 sporea_-_palatul_justitiei_tribunal_oameni_09.jpg

De asemenea, Adrian Cosmin Sporea nu are voie să deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi şi de martorii din prezenta cauză, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Curtea de Apel i-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Nu este de omis faptul că, în decizia de liberare, opinie separată a făcut judecătorul Marius Cristian Epure, în sensul admiterii recursului formulat de Adrian Cosmin Sporea, casării încheierii penale recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Azi, tot Curtea de Apel Constanţa va analiza recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva punerii în libertate a inculpatului Teodor Sorin Tănase. Acesta a fost arestat alături de Sporea şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al Serviciului de Impozite şi Taxe Constanţa

13 Nov 2017 4231

Un fost angajat al Serviciului Impozite şi Taxe Constanţa, condamnat

10 May 2017 3086

Luare de mită, abuz în serviciu şi fals material Începe judecata unui fost angajat al Serviciului Impozite şi Taxe Constanţa

21 Jan 2017 3034

Un fost angajat SPIT Constanţa, trimis în judecată

28 Oct 2016 2391