UPDATE Intervenție de urgență în Delta Dunării. A fost solicitat elicopterul SMURD de la Constanța (GALERIE FOTO)

  • Intervenție de urgență în Delta Dunării 
UPDATE 

Poliţiştii tulceni au întocmit, sâmbătă, un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce un bărbat s-a rănit în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe plaja Perişor, zonă strict protejată din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din satul Jurilovca, se afla la volanul unui autovehicul atunci când s-a răsturnat pe câmpul din apropierea digului de protecţie.

"În urma incidentului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost preluat de un elicopter SMURD, în vederea transportării acestuia la o unitate medicală. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a anunţat IPJ Tulcea.

Bărbatul a fost transportat la spitalul din Constanţa pentru îngrijiri medicale, el suferind un politraumatism şi un pneumotorax, în urma producerii accidentului, potrivit Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, scrie agepres.ro. 

Perişor este una din plajele sălbatice din RBDD, accesul pe acestea fiind interzis de legislaţie. Cu toate acestea, zona este căutată de turişti pentru linişte şi peisaj. 


Elicopterul SMURD Constanţa a intervenit sâmbătă, 27 noiembrie în Delta Dunării, într-o zonă izolată din apropierea Plajei Perişor. 

Intervenție s-a efectuat pentru salvarea vieţii unui bărbat aflat în stare gravă, care a suferit un politraumatism şi un pneumotorax în urma producerii unui accident rutier, scrie agepres.ro. 

Potrivit Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, având în vedere necesitatea intervenţiei rapide cauzată de afecţiunile bărbatului şi întrucât accesul resurselor terestre de salvare în Plaja Perişor se poate face doar pe cale navigabilă, a fost direcţionat echipajul elicopterului SMURD de la Constanţa, care a intervenit prompt pentru salvarea vieţii bărbatului, prin acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transportarea acestuia, în 30 de minute, către medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Oficial de la DSU 


Intervenție contra cronometru în Delta Dunării. Elicopterul SMURD de la Constanța a fost solicitat să intervină de urgență
Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.


În urmă cu puțin timp, elicopterul SMURD Constanța a intervenit în Delta Dunării, într-o zonă izolată din apropierea Plajei Perișor, pentru salvarea vieții unui bărbat aflat în stare gravă, care a suferit un politraumatism și un pneumotorax în urma producerii unui accident rutier.

Având în vedere necesitatea intervenției rapide cauzată de afecțiunile bărbatului și, întrucât accesul resurselor terestre de salvare în Plaja Perișor se poate face doar pe cale navigabilă, a fost direcționat echipajul elicopterului SMURD de la Constanța, care a intervenit prompt pentru salvarea vieții bărbatului, prin acordarea asistenței medicale de urgență și transportarea acestuia, în 30 de minute, către medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.


Sursa foto: Facebook/  Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 274

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 254

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 713

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 710

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 210

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 774

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 874

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 706

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 909

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 448

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 938

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 629

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2850

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 793

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 640