Intervențiile pompierilor în salvarea persoanelor aflate în dificultate, la nivel național, din ultimele 24 de ore. Două victime decedate

  • În ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii au intervenit la un număr de 1.625 situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
Echipajele SMURD au intervenit pentru a asista medical 1.252 persoane, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în zona București-Ilfov (348 cazuri), urmată de județele Mureș (58) și Timiș (51 cazuri) și Cluj (50 cazuri).
 
Echipajele de stingere au fost solicitate pentru a lichida 56 de incendii. Pompierii au intervenit și în cazul altor 311 intervenții în sprijinul comunităților.
 
Echipajele de descarcerare au intervenit în nouă situații pentru a salva victimele blocate în autoturisme.
 
O situație ce a necesitat o atenție sporită a fost în județul Neamț, localitatea Oglinzi, unde colegii noștri au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, cu posibilități de propagare la o gospodărie învecinată. La locul evenimentului s-au deplasat echipajele de stingere, unde au constatat că arderea se manifesta cu flăcări violente și degajări mari de fum, generalizat la întreaga locuință. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.
 
Din păcate, a existat și o situație în care două victime și-au găsit sfârșitul în urma unui accident rutier produs între un autoturism și o auoutilitară, în județul Sălaj, pe raza localității Mirșid. În urma impactului au rezultat patru victime. Bilanțul incidentului a fost de patru victime: două decedate și două transportate la spital.
 
În continuare, vă prezentăm Comunicatul Oficial al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență:
 

„La nivel național, pompierii au intervenit în cazul a 1.625 situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
Astfel, 1.252 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (348 cazuri), urmată de județele Mureș (58) și Timiș (51 cazuri) și Cluj ( 50 cazuri).
 


În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 56 de incendii, precum și în cazul altor 311 intervenții în sprijinul comunităților.
 
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 9 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

 
O misiune complexă a avut loc noaptea trecută, în județul Neamț, localitatea Oglinzi, unde colegii noștri au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, cu posibilități de propagare la o gospodărie învecinată. La locul evenimentului s-au deplasat echipajele de stingere, unde au constatat că arderea se manifesta cu flăcări violente și degajări mari de fum, generalizat la întreaga locuință. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.
 
O intervenție care s-a soldat cu victime a avut loc în cursul zilei de ieri, în județul Sălaj, unde echipajale de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină în urma unui accident rutier produs între un autoturism și o autoutilitară, pe raza localității Mirșid. În urma impactului au rezultat patru victime. În ciuda tuturor eforturilor depuse de pompieri, două persoane au decedat, iar celelalte au fost asistate medical, una fiind transportată la spital.
 
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 17 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 8 mesaje privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județele Bistrița-Năsăud (1), Brașov (4), Harghita (1), Vâlcea (1) și Vrancea (1); 9 mesaje privind instituirea măsurii de carantină zonală și incidența de răspândire a SARS-CoV-2 în județele Dâmbovița (3), Ialomița (1), Mehedinți (1), Neamț (2), Sălaj (1) și Satu Mare (1).
 
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.”

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 150

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 515

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 940

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 382

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 435

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 450

Știri Constanța UPDATE. Un TIR s-a răsturnat în localitatea Poarta Albă. Intervin pompierii (FOTO)

12 Apr 2024 918

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

12 Apr 2024 231

Accident evitat în ultima clipă de vigilența mecanicului de locomotivă! Incredibil cum a fost surprins un echipaj de pompieri

11 Apr 2024 861

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1020

Intervenție a pompierilor ISU Dobrogea la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 2487

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3529

Județul Tulcea Două cățelușe salvate de pompierii tulceni (FOTO)

10 Apr 2024 453

ISU Argeș - Detașamentul Câmpulung și Punctul de Lucru Rucăr au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Rucăr, satul Sătic

10 Apr 2024 296

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier

10 Apr 2024 294