Întrebări fără răspuns Cum au închis procurorii dosarul şefului de la Investigaţii Criminale Eforie

eforie_-_Tuzla_sens_giratoriu.jpgProcurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au finalizat cercetările în dosarul în care comisarul Dragoş Horaţiu Radu, şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Eforie, a fost cercetat după ce ar fi fost implicat într-un accident rutier în urma căruia ar fi părăsit locul faptei fără încuviinţarea colegilor de la Rutieră.

Menţionăm încă de la început că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la decizia procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi de la şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale Eforie, în acest sens trimiţându-i şi un mesaj pe telefonul mobil, însă nu a răspuns. De îndată ce comisarul Dragoş Horaţiu Radu îşi va exprima opinia referitoare la incidentul rutier şi la decizia procurorilor o vom publica în ediţia următoare.

La data de 30 martie, ora 22.47, poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Tuzla, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism. La momentul producerii incidentului s-a susţinut că şoferul a lovit structura din beton ce constituie sensul giratoriu din localitate.

Poliţiştii rutieri deplasaţi la faţa locului nu au găsit la locul indicat decât autoturismul, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că maşina aparţine unui ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Eforie, respectiv comisarul Dragoş Horaţiu Radu, şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale. Pe bancheta din spate s-ar fi găsit mai multe înscrisuri oficiale, care nu ar fi fost înregistrate la Poliţia Eforie.„Având în vedere datele existe în cauză până la acest moment, din care rezultă în mod indirect faptul că la volanul autoturismului s-a aflat un ofiţer de poliţie, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Totodată comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie. Menţionăm că poliţistul în cauză nu se afla în timpul orelor de program", conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Recent, conform unor surse bine informate, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au închis dosarul în baza articolului 18 indice 1 Cod Penal. Conform datelor oficiale art. 18 indice 1 prevede că „fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 810

Exclusiv! Șeful procurorilor din Mangalia, primele declarații după cererea de strămutare a dosarului privind tragedia de la 2 Mai

21 Mar 2024 1278

Daniela Bîlha, Gabriela Anca Budacă și Costea Gheorghe Trei procurori vor fi eliberați din funcţie, prin pensionare

20 Mar 2024 412

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 970

Bărbat din Reșița cercetat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă minoră. Aceasta a și dat naștere unui copil, în urma actului

14 Mar 2024 493

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 464

Decizii CSM Mai mulți procurori numiți în funcții de conducere! Iată cine sunt

13 Mar 2024 549

UPDATE. Hussein Shamieh, medicul specialist în chirurgie plastică cercetat, a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 1062

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 546

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3307

DGAGrefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni

06 Mar 2024 278

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 620

Locotenent colonel Donici Viorel, numit prim procuror adjunct la Parchetul Militar Cluj

05 Mar 2024 540

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 500

„Voi construi o altă echipă, cu un suflu nou!“ Ce spune Mihai Stanciu, șeful DNA Constanța, după ce cinci procurori au anunțat că vor să plece la o altă structură

28 Feb 2024 1711