Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, sub control judiciar

 
  • Ioan Albu este judecat sub control judiciar pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Judecătoria Medgidia a decis ca Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, să rămână sub control judiciar! Decizia nu este definitivă!
 
Iată decizia magistraților
 
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar. Inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei arie teritorială locuie?te, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.(2) C.proc.pen. Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească judeţul Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lui de existenţă; c) să nu conducă vehicule cu propulsie mecanică; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.215 alin.(3) C.proc.pen. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare“.
 
Ioan Albu este judecat sub control judiciar pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii din Medgidia arată că, la data de 16 februarie, în jurul orei 19:15, Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, a condus pe drumurile publice având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (respectiv 2,45 g/l alcool pur în sânge la prima probă, ora 21.15, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge la a doua, recoltată la ora 22.15), autoturismul marca Range Rover cu nr. de înmatriculare CT (...) pe DN3. În timp ce circula dinspre localitatea Ciocârlia de Sus către comuna Cobadin, la km. 231+600 m, fostul prefect a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare CT (...), care circula regulamentar din sens opus și care era condus de numitul Tudor Aurel, în urma accidentului rutier rezultând moartea numitului Tudor Aurel.
 
Conform magistraților, în autoturismul marca Range Rover au fost găsite pe podeaua stângă spate un dop de plută și pe podeaua dreapta spate o sticlă de 0,75 l cu etichetă de Viișoara Cuvée Ioan, desfăcută, fără lichid. De asemenea, în actele oamenilor legii se mai arată că pe tapițerie (plafon, scaune) au fost identificate pete de lichid roșcat cu miros de vin.
 
După accident, Ioan Albu a fost internat în spital, ca urmare a rănilor suferite.
 
Pe data de 21 februarie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au solicitat Judecătoriei Medgidia arestarea preventivă a lui Ioan Albu, însă cererea a fost respinsă, prin decizia 3/2020 din data de 21 februarie, de Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia. Acesta a dispus ca fostul prefect să fie plasat în stare de arest la domiciliu.

 
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată la Tribunalul Constanța de către procurori, la data de 21 februarie.
 

Pe data de 25 februarie, judecătoarele Monica Laura Tănase și Marinela Mitan, din Tribunalul Constanța, au menținut hotărârea judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia. Pe cale de consecință, propunerea Parchetului Judecătoriei Medgidia de arestare preventivă a fostului prefect Ioan Albu a fost respinsă definitiv.
 
Drept urmare, Ioan Albu a rămas în stare de arest la domiciliu.
 
Pe data de 10 iulie, când Tribunalul Constanța, printr-o hotărâre definitivă, a menținut decizia Judecătoriei Medgidia, instanță ce i-a înlocuit măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A solicitat acord de mediu pentru înființarea unei păduri în comuna Deleni, județul Constanța Gheorghe Albu, fost secretar de stat în MADR – „Suntem pioneri în creșterea fondului forestier“

11 Mar 2024 1176

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 octombrie 2023

11 Oct 2023 1185

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 martie 2022

22 Mar 2022 1845

Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, nemulțumit de decizia judecătorilor din dosarul cu firma de asigurări Generali România

12 Mar 2022 3816

Despăgubiri Tribunalul Constanța s-a pronunțat în dosarul lui Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța

03 Feb 2022 10527

Când se va pronunța Tribunalul Constanța în dosarul lui Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța

13 Dec 2021 2748

Modificări în firma lui Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii

28 Sep 2021 4045

Recuperarea daunelor după accidentul provocat de Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța. Judecata amânată

16 Sep 2021 2520

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2021

31 Aug 2021 4011

Recuperarea daunelor Procesul lui Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, amânat pentru septembrie

07 Jul 2021 3322

Motivare! Curtea de Apel despre Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța – „Aplicarea unei pedepse în regim de detenție nu este justificată“

26 Mar 2021 3672

Cu suspendare pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, dat în judecată de firma de asigurări

10 Mar 2021 9864

Undă verde pentru un fost prefect. Poate construi pe terenul din cartierul Faleză Nord din Constanța

26 Jan 2021 4097

Retrospectiva condamnărilor pentru ucidere din culpă date de judecătorii din Constanța în 2020

04 Jan 2021 2874

Retrospectivă 2020 55 de morți în accidente rutiere în județul Constanța, anul acesta. Mai puțini decât în 2019

31 Dec 2020 4220