Iohannis – „Medicii au toată admirația și considerația mea“ O săptămână de la tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța (video)

  • Bilanțul victimelor care se aflau internate în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța la momentul izbucniri incendiului a ajuns la zece.
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța continuă cercetările specifice în dosarul privind incendiul de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Azi se împlinește o săptămână de la producerea tragediei, aceasta având loc în dimineața zilei de 01 octombrie 2021.
 
Bilanțul victimelor ajuns la zece.
 
Dosarul este instrumentat de procurorul Zafer Sadîc, din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. 
 
Într-o declarație publică, magistratul arată că a procedat la audierea persoanelor care să poată oferi informații despre ce s-a întâmplat în dimineața respectivă.
 
Sistemelul de înregistrare video, afectat  
 
„Urmează să ridicăm documente pe care ni le vor pune la dispoziție reprezentanții spitalului ca să observăm dacă existau autorizațiile și avizele necesare pentru întreaga structură, pentru instalațiile folosite, cea electrică, cea de oxigen și pentru alte tipuri de instalație și aparatură ale spitalului. (...) Am ridicat, tot așa prin punerea la dispoziție de către reprezentanții spitalului, sistemele de înregistrare video ale camerelor din cele șapte saloane și de pe holul secției ATI. Sperăm să putem recupera din acestea pentru că, cel puțin, la prima vedere unul dintre aparatele ridicate este probabil deteriorat din cauza intervenției pompierilor, deoarece l-am găsit ud, plin de apă, și sperăm să putem recupera datele de pe hard disk. Fiecare salon era dotat cu camere de supraveghere video, așa încât fiecare pacient să poată fi monitorizat în permanență. Așa cum este configurația secției ATI toți pacienții sunt monitorizați atât video cât și pe baza semnalmentelor, tot ceea ce înseamnă temperatură, saturație, tensiune arterială și alte date ale pacienților care le-ar putea indica celor din secție dacă pacientul se simte bine, sau dacă are probleme“, a mai spus magistratul.
 
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă susțintă la Cernavodă, județul Constanța, președintele României, Klaus Iohannis a făcut precizări, la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanța, despre siguranța spitalelor din România.
 
Presiune nemaintâlnită pe întregul sistem de sănătate

 
„Sunt medici foarte buni, personal medical foarte bun și ei au toată admirația și considerația mea, dar din cauza crizei sanitare care pune o presiune nemaintâlnită pe întregul sistem de sănătate, pe spitalele din România, din păcate, am avut accidente, dar aceste accidente, în unele situații, sigur ar fi putut fi evitate dacă anumite măsuri s-ar fi respectat.
 

Este aboslut regretabil și ultima catastrofă pe care am avut-o la Constanța arată că, pe de-o parte medicii stau 24 din 24 ca să îngrijească bolnavii și, pe de altă parte, dintr-un accident se pot întâmpla astfel de catastrofe.
 
Dar, de aici să nu tragem concluziile greșite - spitatele din România, așa cum sunt ele, funcționează cu un personal dedicat, care lucrează nu doar pentru a proteja pacienții, ci și pentru a-i face bine”, a mai declarat președintele României, Klaus Iohannis.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
ZIUA LIVE. „Mi s-a luat dreptul să aflu dacă mama mea, până la urmă, se făcea bine“
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la Mediu Proiectul viitorului corp de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în linie dreaptă

16 Mar 2024 691

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 492

Primarul Constanței, Vergil Chițac, despre Spitalul Modular „Sunt extrem de mândru de toată munca depusă”

19 Feb 2024 999

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1359

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 672

Ai permis de conducere categoria B? Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța angajează

11 Feb 2024 2245

Primăria Constanţa cumpără servicii de consultanță. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

06 Feb 2024 589

Date din proiect Cum va arăta viitorul corp de 4 etaje de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (DOCUMENT)

05 Feb 2024 875

Licitații Constanța Eco Fire Sistems SRL, acord-cadru cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța pentru deșeurile spitalicești. Contract peste 380.000 de euro (DOCUMENT)

16 Jan 2024 762

Smart Mind Solutions SRL bifează un nou contract de consultanță cu Primăria Constanţa. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

29 Dec 2023 847

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a primit o autorizație de construire privind racordarea electrică

22 Nov 2023 812

Știri Constanța Avocatul Cuculis- „Incendiul de la Spitalul de boli infectioase din Constanța a fost elucidat de către Insemex, iar vinovatul principal este spitalul“

07 Nov 2023 1259

Fotoreportaj Constanța Lucrările continuă la Spitalul Modular (FOTO+VIDEO)

05 Nov 2023 2303

Oficial de la Direcția de Cultură Constanța despre lucrările de modularul din curtea SCBI „Se așteaptă estimarea pagubelor produse patrimoniului cultural. A fost sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului"!

26 Oct 2023 2393

Lucrări fără aviz de la Cultură în sit-ul din curtea Spitalului de Boli Infecţioase Primăria Constanța s-ar putea alege cu dosar penal!

23 Oct 2023 919