IPJ Constanța Polițiștii au dat amenzi de mii de lei. Care au fost cele mai grave nereguli


În contextul pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte noile reglementări legale.

Polițiștii din județul Constanța au efectuat verificări și au aplicat sancțiuni acolo unde legea a impus.

Comunicatul oficial IPJ Constanța:

„La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost verificați 10 operatori economici, totodată fiind controlate 160 de autovehicule.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, dintre care 16 la Legea 55/2020.

În activități au participat și jandarmi constănțeni.

Exemplu:

În seara de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 au identificat, pe strada Cumpenei din municipiul Constanța, un tânăr, de 22 de ani, pe numele căruia era instituită măsura carantinei la domiciliu. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare la domiciliu și cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, conform Legii 55/2020.


La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai, precum și ai Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost verificați 12 operatori economici.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei, dintre care 8 la Legea 55/2020.“


Sursă foto: IPJ Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 272

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 351

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 362

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 315

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 485

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 445

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 474

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 583

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 502

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 936

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 398

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 423

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 583

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585