Jandarm înjunghiat la Costinești! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel




Dosarul jandarmului din București înjunghiat la Costinești în luna iunie 2021 a ajuns la Curtea de Apel Constanța!

Și asta după ce inculpații din dosar au contestat decizia de condamnare a primei instanțe.

Unul dintre inculpați a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe și pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
 
Al doilea inculpat a luat șapte ani și zece luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violente și comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și linistii publice
 
Față de al treilea inculpat a fost luată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Constanţa, pentru comiterea infracţiunilor de loviri sau alte violente.

Tribunalul i-a obligat pe inculpați la plata sumei de 110.000 lei și 4000 euro daune materiale și daune morale.

Acum dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța.


Primul termen în apel a fost stabilit pentru luna decembrie 2022.

Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul Constanța.
 
În actul de sesizare a instanței, procurorii arată că la data de 28 iunie 2021, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că pe promenada din stațiunea Costinești, a avut loc o altercație soldată cu vătămarea corporală a unor persoane.
 
Echipajele de intervenție s-au deplasat la faţa locului şi în urma cercetărilor preliminare, a rezultat că spirala agresiunilor este una mai complicată şi prezintă două episoade consecutive.
 
În urma evaluării medico-legale, s-a stabilit că acesta prezintă leziuni care au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur, și lovire cu corp dur cu vârf și muchie ascuțită (posibil cuțit) şi necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale; deci leziunile au rezultat în urma cumulării loviturilor cu și de corp dur cu leziunile ce au rezultat în urma tăieturii.

Foto cu rol ilustrativ.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jandarm din București înjunghiat la Costinești! Primele condamnări

21 Sep 2022 1153

Jandarm înjunghiat la Costinești! Unul dintre suspecți, menținut în arest preventiv

01 Sep 2022 1419

„M-am târât într-un picior. Nu mai vedeam nimic!“ Jandarm din București înjunghiat la Costinești! Judecata se apropie de final

29 Jun 2022 1652

Jandarm înjunghiat la Costinești! Suspecții, în arest

19 Jan 2022 1390

Un jandarm din București înjunghiat la Costinești! Ultima decizie a judecătorilor

02 Oct 2021 2001

Detalii exclusive! Primele mărturii ale jandarmului înjunghiat la Costinești - „Erau turiști în zonă, însă nu s-a băgat nimeni“ (document)

14 Aug 2021 13021

Un jandarm și un agent de pază, înjunghiați la Costinești! Presupusul autor, în arest

10 Aug 2021 2022

Aflat în concendiu, pe litoral Un jandarm din București a fost înjunghiat la Costinești. Final de anchetă

07 Aug 2021 2939

Un jandarm a fost înjughiat de şase ori cu un cuţit în timpul unei misiuni

22 Jan 2015 2089