Jandarmii Grupării Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine de Revelion și Anul Nou

Jandarmi. Foto: Facebook/Gruparea Mobilă de JandarmiÎn perioada 30 decembrie – 02 ianuarie, peste 50 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanța vor acționa, zilnic, în sistem integrat alături de colegii din poliție sau în cadrul patrule independente, pentru menținerea liniștii și ordinii publice pe raza municipului Constanța, în stațiunea Mamaia, dar și pe raza Secției 1 Poliție Rurală, în localitățile Agigea, Cumpăna și Valu lui Traian.

Potrivit unui comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi, efectivele Grupării Mobile sunt pregătite și pentru acordare de sprijin Inspectoratelor de Jandarmi din județele limitrofe, în conformitate cu competențele legale.

„Menționăm că în noaptea dintre ani, peste 70 de jandarmi vor fi la datorie pentru respectare normelor de conviețuire socială, dar și a modul de utilizarea a materialelor pirotehnice pe străzi și în zonele aglomerate“ - au mai precizat reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi.

Pentru ca noaptea de Revelion să rămână un moment cu amintiri plăcute, jandarmii recomandă următoarele:
- Dacă vă aflați într-un loc aglomerat, aveți grijă la copii și nu lăsați bunurile personale nesupravegheate;
- Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător și nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant, deasemenea, nu acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute;
- Fiţi atenţi la modul de folosirea al materialelor pirotehnice și luați-vă măsuri de siguranţă suplimentare când le utilizați sau vă aflați lângă persoane care folosesc asemenea materiale;
- Nu răspundeţi la provocări cu violenţă şi încercaţi să evitaţi conflictele;
- Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de jandarmi sau să apelaţi numărul unic de urgenţă „112” .
Colectivul Grupării Mobile Constanța vă dorește, ca anul care vine să vă aducă sănătate, liniște și prosperitate. La Mulți Ani !
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bărbat prins în timp ce vindea droguri în București a încercat să mituiască un jandarm

25 Sep 2023 479

IPJ Argeș Buletin de presă

25 Sep 2023 268

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Mai mulți șoferi testați cu etilotestul și aparatul drugtest (GALERIE FOTO)

25 Sep 2023 642

IJJ Tulcea Jandarmul Sorin Andrici a urcat România pe locul I la Ultramaraton 24H Belgrad (FOTO)

25 Sep 2023 367

Știri Constanța Arma confiscată de polițiști la Constanța, într-o acțiune de control!

24 Sep 2023 615

Jandarmeria a aplicat sute de sancțiuni în timpul evenimentelor

24 Sep 2023 405

IPJ Giurgiu Acțiune a polițiștilor giurgiuveni

24 Sep 2023 369

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța

22 Sep 2023 377

Bărbat cercetat de polițiștii capitalei pentru agresiune sexuală

21 Sep 2023 303

IPJ Arad Buletin de presă

21 Sep 2023 204

MAI, în ultimele 24 de ore Peste 8.000 de contravenții și amenzi de aproape trei milioane lei

20 Sep 2023 402

Știri Constanța Mai multe persoane depistate cu substanțe interzise la festivalul de muzică electronică Sunwaves (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 820

Jandarmii din Tulcea s-au alăturat celorlalți voluntari de „Ziua Curățeniei Naționale" (FOTO)

16 Sep 2023 447

Acțiune a polițiștilor din Cernavodă! Ce au depistat

15 Sep 2023 506

„Fură copilul! Răpește copilul!“ Jandarm român, erou în parc

14 Sep 2023 527