Jongleriile cu cherestea din Portul Agigea

cap_4.jpgDincolo de afacerile cu cereale şi combustibil, care se dovedesc aproape întotdeauna a fi păguboase pentru stat, poliţiştii constănţeni de la Investigarea Fraudelor au descoperit o jonglerie privind achiziţia, depozitarea şi exportul materialului lemnos care s-a lăsat cu un prejudiciu de peste două miliarde şi jumătate de lei vechi.

În urma acţiunii ofiţerilor Serviciului de Investigare a Fraudelor, cetăţeanul german Kurt Otrin este cercetat pentru folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. În afacere se pare că ar fi implicate şi firme în care asociaţi sunt cetăţeni chinezi.

Ancheta

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, ieri, că acţiunea SIF a fost efectuată în colaborare cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi a Direcţiei Silvice Constanţa în Portul Constanţa Sud Agigea. Operaţiunea viza combaterea contrabandei şi evaziunii fiscale prin achiziţie, depozitare şi comercializare ilegală a materialului lemnos, iar în cadrul acesteia a fost verificată provenienţa buştenilor exportaţi în august prin Portul Agigea. „S-a stabilit că o parte din mărfuri erau achiziţionate, comercializate şi exportate prin intermediul unor societăţi care nu funcţionează la sediul social şi nici la punctele de lucru menţionate în avizele de însoţire a mărfurilor", au spus autorităţile. Mai exact, în documente apăreau două firme din Oradea şi Covasna, anume Morgan Star Europe şi respectiv Goldex Zagon, care, potrivit anchetatorilor, nu funcţionează la sediul social declarat. Totodată, alte două societăţi din Bacău, Rich Forest şi Prunus Forest Trading, au intrat în atenţia poliţiştilor după ce reprezentanţii lor „au declarat la vamă cantităţi fictive de material lemnos exportat contrar datelor înscrise în documentele de achiziţie şi transport". Cercetările au dus la descoperirea a două containere cu greutate ce depăşea declaraţiile vamale, aparţinând unui exportator din Germania.

Firmele implicate

Poliţiştii au mai aflat că buştenii din cele două containere problematice fuseseră achiziţionaţi de la firma Styria Consulting & Timber Trading din Neamţ, reprezentată de germanul Kurt Otrin. Anchetatorii îl suspectează pe Otrin că ar fi valorificat buştenii fără să respecte prevederile legale. Astfel, au fost confiscate 62.630 kg de buşteni răşinoase, a căror valoare se ridică la 26.779 de lei. Revenind însă la firma Rich Forest, este de menţionat că aceasta a fost înfiinţată în 2002, iar potrivit www.vrajitorul.eu, aceasta se ocupă cu „tăierea şi rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului, transporturi interne şi internaţionale". Administratori sunt Siyong Zheng şi Li Ning, care sunt totodată şi acţionarii societăţii. În 2009, societatea a avut o cifră de afaceri de 27.737.797 de lei, circa 162 de salariaţi şi cheltuieli totale de 31.204.901 lei. Profitul net a fost de 113.353 de lei. În ceea ce priveşte firma Prunus Forest Trading SRL, înfiinţată în 2006, aceasta se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare. Asociaţi sunt Ion Tudose, Dragoş Gheorghe Tudose şi Mihail Vasile Tudose. În anul 2009, societatea a avut o cifră de afaceri de 12.252.660 de lei, nouă angajaţi şi un profit net de 96.972 de lei, în contextul în care cheltuielile totale s-au ridicat la 12.405.414 lei. La rândul său, firma Styria Consulting & Timber Trading a fost înregistrată la Registrul Comerţului, pe 9 iulie 2010, asociat unic fiind Kurt Willibald Otrin, iar activitatea principală fiind „comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare". Nu în ultimul rând, Goldex Zagon SRL îi are ca asociaţi pe Annamaria Kelemen şi Emil Bartok şi are ca obiect de activitate „tăierea şi rindeluirea lemnului". În 2009, firma a avut o cifră de afaceri de 43.609 lei, datorii totale de 191.823 de lei şi profit net 0. Societatea nu are bilanţul anual pentru anul 2008 depus la Registrul Comerţului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 253

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 360

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 638

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 630

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 534

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 463

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 604

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 583

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 641

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 431

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 502

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 697

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 661

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 720

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 828