Judecătoarea Mihaela Vlăşceanu, o nouă decizie în dosarul Mazăre - Hortolomei-Moscu (rechizitoriu)

Judecătoarea Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa, a menţinut, ieri, măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de SC Bulevard SA. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, cu contestaţie. Societatea mai sus precizată a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru spălarea banilor.
 
În cauză au mai fost deferiţi Justiţiei Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu, precum şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru două infracţiuni de spălare a banilor. Mai mult decât atât, în faţa judecătorilor au mai ajuns SC Mehmetoglu SRL, pentru două infracţiuni de spălare a banilor, dar şi SC Millenium Global Development SA, tot pentru spălarea banilor.
 
Conform rechizitoriului, „Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală pentru o suprafaţă de 11.890 mp teren, situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acesteia“.
 
„Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei-Moscu Sorina-Gina. La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei-Moscu Sorina-Gina şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 mp, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentate de aceeaşi inculpată. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.

Rechizitoriu
​Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.