Judecători noi pentru Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)



„Baftă“ la complet pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Condamnat definitiv la cinci ani de puşcărie, în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, politicianul constănţean „a dat“ peste acelaşi complet de judecată la momentul la care a cerut reanalizarea procesului său, printr-o cale extraordinară de atac.
 
Concret, aşa cum arătam într-o ediţie anterioară, Constantinescu a formulat o contestaţie în anulare a deciziei de condamnare a sa. Dosarul nou-format a ajuns tot la completul format din judecătorii Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, al Curţii de Apel Constanţa, complet care a decis de la bun început condamnarea sa.
 
În aceste condiţii, cei doi magistraţi au formulat declaraţii de abţinere, admise de instanţa de judecată. „Constată incompatibilitatea doamnei judecător Ianca Andreea şi a domnului judecător Năstase Dan Iulian la soluţionarea dosarului penal nr. 466/36/2016 al Curţii de Apel Constanţa“, se arată în minuta instanţei.
 
Astfel, în cauză s-a acordat un nou termen de judecată, iar dosarul a fost repartizat unui alt complet de judecată, C 4 Apel, care, la momentul acesta, este format din judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea. Procesul va fi redeschis la finele vacanţei judecătoreşti, pe data de 8 septembrie.
 
Amintim că, încă de la aflarea soluţiei de condamnare a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa la cinci ani de detenţie, avocatul său, Nicolae Mihălică, a declarat că nu exclud varianta de a apela şi la căile extraordinare de atac. „Împotriva acestei decizii, din păcate, nu mai există nicio cale ordinară de atac, ci există doar căile extraordinare de atac. Probabil că vom apela la ele, în funcţie de motivare, poate o revizuire, poate o contestaţie în anulare, dacă este cazul, să vedem“, a declarat la momentul aflării soluţiei avocatul din cadrul Baroului Constanţa. În continuare, el a mai precizat: „Din punctul de vedere strict al cauzei, eu mă aşteptam să fie achitat. Dar, din punctul de vedere al atitudinii instanţei, mă aşteptam la o astfel de soluţie, pentru că a fost o chestiune deja personală“.
 
După ce a fost condamnat în dosarul CMZ, Nicușor Daniel Constantinescu a declarat: „DNA şi SRI au făcut câmpul tactic şi în acest complet de judecată la Curtea de Apel Constanţa, care, aşa cum v-am spus şi astăzi, s-a antepronunţat atunci când eram în America, spunând doamna Ianca că nu sunt bolnav de cancer, deşi documentele americane spuneau că sunt bolnav, şi mi-a dat mandat de arestare. Acum, pe 25 decembrie, când au fost înaintaţi în grad la Curtea de Apel, domnul Năstase mi-a dat interzicerea exercitării funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. A fost promovat şeful Secţiei Penale din Curtea de Apel Constanţa. Presa a scris că în 2009 a fost dat afară de la Braşov, de la Tribunal, pentru că l-a eliberat pe criminalul Gorbunov. A fost avocat şi între timp a fost activat, şi iată-l că şi-a dus la îndeplinire misiunea. Nu a contat ce am spus eu astăzi timp de patru ore, cu tensiunea foarte mare. Nu au contat probele pe care le-am avut de la Sanatoriul Techirghiol. (…) Aceşti judecători nu au făcut cinste justiţiei şi dreptăţii din România“, a mai spus Nicușor Daniel Constantinescu.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat în trei dintre cele şase dosare în care este judecat. În prezent, Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, dar şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. 
 

În procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, Constantinescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, iar în cel în care a fost deferit Justiţiei alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, a primit şase ani de detenţie, în primă instanţă. Recent, Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, l-a condamnat pe fostul şef al CJC la 15 ani de detenţie în dosarul în care a fost deferit Justiţiei alături de mai mulţi şefi din Consiliul Judeţean. În total, în prezenta cauză, instanţa din capitală a dictat peste 70 de ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
 
Citeşte şi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ana Hotels Europa Eforie își redeschide porțile, după un proces de modernizare! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 529

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 610

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1749

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2749

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 682

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 728

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1378

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1537

Modificări în firma Plaza Events SRL din Constanța. Printre asociați este și cumătrul lui Nicușor Constantinescu

05 Feb 2024 719

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 882

Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor bunuri aflate în proprietatea Ideea Contrast SRL

29 Dec 2023 935

Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, contestație la executare, la Tribunalul Constanța

19 Dec 2023 2680

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1002

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1046