Judecătorii i-au respins cererea lui Nicuşor Constantinescu Preşedintele CJC voia să rămână în America până în octombrie (rechizitorii)

Judecătorii din cadrul Tribunalului Bucureşti au respins solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, privind încuviinţarea părăsirii teritoriului României pentru perioada 1 iulie - 1 octombrie. Hotărârea este definitivă. Cu toate acestea, Nicuşor Daniel Constantinescu poate ataca, la Curtea de Apel Bucureşti, cu contestaţie, cel de-al doilea mandat de arestare preventivă emis pe numele său de Tribunalul Bucureşti. La puţin timp după emiterea acestuia, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost pus, din nou, pe lista persoanelor urmărite de Poliţia Română. De menţionat că Nicuşor Daniel Constantinescu este primul preşedinte de consiliu judeţean care a apărut pe lista persoanelor urmărite a Poliţiei Române. Conform datelor puse la dispoziţie de Inspectoratul general al Poliţiei Române, şeful CJC este posesorul mandatului de arestare preventivă nr. 3/CP din 23.07.2014, emis pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Şeful CJC a mai fost pus pe „lista neagră” a Poliţiei Române, însă a fost „şters” de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a anulat mandatul de arestare emis pe numele preşedintelui.
 
Amintim că Nicuşor Daniel Constantinescu a fost trimis în judecată pe data de 25 aprilie, de procurorii DNA Constanţa, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici.

De asemenea, pe data de 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată, sub control judiciar, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.

Citeşte rechizitoriul aici.

Cele două dosare au fost trimise spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cristinel Dragomir, fostul vice al CJC „Nicuşor Constantinescu mi-a trimis mesaje din America. De unele nu am ţinut cont!“ (rechizitorii)

12 Oct 2016 2594

Este Nicuşor Constantinescu grav bolnav? Ce cred cei mai mulţi constănţeni despre starea de sănătate a şefului CJC

19 Jan 2015 5718

Pentru Nicuşor Constantinescu, 2014 a debutat cu „ia-l de picioare!“ şi s-a finalizat cu interdicţii fără precedent în România

31 Dec 2014 3156

Fost partener de afaceri al Corinei Martin Cine este martorul Valentin Pavlovici, omul care l-a însoțit pe Nicușor Constantinescu în America

14 Nov 2014 7898

Dezvăluire explozivă Nicuşor Constantinescu ar fi avut un dispozitiv de urmărire. La un pas de încarcerare pe teritoriul SUA

07 Nov 2014 2723

Nicuşor Constantinescu i-a dat în judecată pe cei doi bărbaţi care l-au filmat în SUA

07 Nov 2014 2024

CJC a pompat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă milioane de euro De ce Nicuşor Constantinescu a preferat America pentru tratament

07 Nov 2014 3876

UPDATE - Gândul "Nicușor Constantinescu se află în Turcia." Președintele suspendat al CJC, neagă

31 Oct 2014 4380

De şase luni departe de casă, oficial, în America Nicuşor Constantinescu împlineşte, astăzi, 48 de ani (galerie foto)

29 Oct 2014 3268

Nicuşor Constantinescu a fost în concediu Gigi Chiru - „Angajaţii CJC ţin cu dinţii ca preşedintele lor să nu fie demis“

14 Oct 2014 2287

Radu Mazăre, despre Nicușor Constantinescu " S-a dus la biroul de imigrări, i-au prelungit viza, pe baza documentelor medicale"

10 Oct 2014 2411

Două termene pentru Nicuşor Tribunalul Bucureşti cere lămuriri Primăriei Constanţa şi Ambasadei Americii (rechizitorii)

04 Oct 2014 2672

Declaraţii din America Nicuşor Constantinescu - „România se vede aici ca o închisoare, un loc de ură, de arestări, de cătuşe“ (video)

26 Sep 2014 5967

Nicuşor Constantinescu a ieşit public cu noi informaţii! Vezi despre ce este vorba de această dată

03 Sep 2014 2447

Nicuşor Constantinescu, o nouă intervenţie chirurgicală. După operaţie s-ar putea întoarce în ţară

02 Sep 2014 2973