Judecătorul constănţean Răzvan Vladimir Davidencu a fost exclus din magistratură



Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Răzvan Vladimir Davidencu, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, în prezent delegat la Judecătoria Hârşova.
 
Secţia i-a aplicat magistratului judecător sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură“ pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99, lit. h), f), k) şi m) din acelaşi act normativ: „Nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu”, „absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat, sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului” şi  „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.
 
Decizia CSM poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
În iunie 2012, Doina Drăguinea, fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, a fost exclus din magistratură. Decizia a fost luată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce s-au constatat abateri disciplinare grave în activitatea judecătorului.
 
În martie 2011, Dumitru Mircea Dinică, judecător la Judecătoria Constanţa, a fost exclus din magistratură tot printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii. Mai multe grefiere au susţinut că ar fi fost hărţuite sexual de judecător. În replică, magistratul a susţinut că a vrut să fie drăguţ cu colegele sale şi că a fost interpretat greşit.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecător din Constanța, suspendat din funcție pentru șase luni! De ce a fost luată această decizie

16 Feb 2023 8350

Judecător din Constanța, vizat de o acțiune disciplinară demarată de Inspecția Judiciară. Ce i se impută

02 Feb 2023 3134

(Foarte) Greu de exclus din magistratură Judecătorul din Constanța care nu poate fi dat afară din profesie, deși s-a încercat de două ori

19 Oct 2020 4862

Fost președinte de secție din instanțele constănțene, la proces pentru a rămâne magistrat

04 Sep 2020 1924

Judecător constănţean, suspendat din funcţie, până la excluderea din magistratură. Ce funcţie a deţinut

08 Feb 2020 3006

Fostul președinte al Secției civile a Judecătoriei Constanța, exclus din magistratură. Din nou

15 Nov 2019 2849

Judecătorul Răzvan Vladimir Davidencu, de la Judecătoria Constanţa, suspendat din funcţie pentru şase luni

20 Feb 2017 3092

L-au vrut afară din magistratură Judecătorul constănţean Răzvan Davidencu, în atenţia CSM, după victoria de la Curtea Supremă

20 Feb 2017 2474

Greu de exclus din magistratură Judecătorul constănţean Răzvan Davidencu a câştigat procesul. Definitiv

15 Feb 2017 6316

O primă victorie pentru judecătorul constănţean Răzvan Vladimir Davidencu, exclus din magistratură

17 Jan 2017 2698

Magistratul Judecătoriei Constanţa, Răzvan Vladimir Davidencu, în atenţia CSM

14 Nov 2016 2574

Un judecător din Constanţa a fost suspendat din funcţie

29 Jul 2016 2093

Anunţ important de la CSM! Judecătorul Răzvan Vladimir Davidencu a fost suspendat

28 Jul 2016 2162

A întârziat soluţionarea a 476 de dosare Un magistrat al Judecătoriei Constanţa are, din nou, sesizări pentru abateri disciplinare

24 Oct 2015 2183

Magistrat din Constanţa, sancţionat de CSM Averea şi interesele judecătorului Răzvan Vladimir Davidencu (documente)

01 Oct 2015 3579