Județul Cluj Femeie rănită grav după ce a fost prinsă sub o mașină răsturnată


Un accident rtuier grav a avut loc în această seară , de 24 ianaurie, în județul Cluj. 



O femeie prinsă sub un autoturism răsturnat în afara părții carosabile între localitățile Popești și Corușu.




„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară pentru a salva o femeie prinsă sub un autoturism răsturnat în afara părții carosabile între localitățile Popești și Corușu.




Două autospeciale și două echipaje SMURD au fost alertate în jurul orei 19.00, iar pompierii au găsit femeia de cca 30 de ani prinsă sub autoturismul răsturnat pe partea laterală, aproape în totalitate. 





Salvatorii au imobilizat autoturismul și au acționat cu echipamentele hidraulice pentru a ridica autoturismul, iar apoi au extras victima care suferise multiple traumatisme. Aceasta era în stare de conștiență, era cooperantă, fiind preluată apoi de către echipajul SMURD și transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. La locul accidentului a mai fost consultat un bărbat, care, la prima evaluare prezenta afecțiuni ușoare.




Pompierii au desfășurat operațiuni pentru descarcerare și extragerea de urgență a victimei surprinsă sub autoturismul răsturnat, au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență, au asigurat măsuri pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în accident, precum și de prevenire a incendiilor la locul accidentului”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.




Sursa foto-text: monitorulcj.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 490

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 307

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1836

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 666

A fost activat Planul Roșu de intervenție la Techirghiol, în urma unui accident rutier. Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

27 Mar 2024 770

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5223

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Șoferița implicată în evenimentul rutier face declarații! (VIDEO)

27 Mar 2024 1947

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6241

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 647

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 549

IPJ Constanța Șofer vitezoman, depistat de polițiști fără permis, după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei (VIDEO)

26 Mar 2024 551

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 247

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 256

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2953

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 11

25 Mar 2024 338