UPDATE Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Este implicat un autoturism. O victimă

Un grav accident rutier a avut loc, cu câteva minute înainte de miezul nopţii, pe DC14, între Negru Vodă şi Darabani, judeţul Constanţa.

Apelantul a anunţat că, în evenimentul rutier, este implicat un singur autoturism, iar victima este conştientă.

La locul indicat a fost trimis un echipaj pe o ambulanţă SMURD pentru ajutor medical de specialitate.

UPDATE: Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, victima a fost transportată la spital. 

Totodata, Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța a declarat cu privire la accident:

„În data de 11.01.2020, în jurul orei 00.05, prin apel telefonic a fost sesizat faptul că un autoturism ce se deplasa pe DC14, între Negru Vodă și Darabani a pierdut controlul volanului părăsind sensul de deplasare către stânga, răsturnându-se în afara părții carosabile avariînd autoturismul.
 
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că șoferul, în vârstă de 23 de ani, din satul Darabani, a condus un autoturism marca BMW 320 D înmatriculat în județul Constanța, pe DC14 între localitățile Negru Vodă și Darabani, pe direcția de deplasare către satul Darabani și, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul volanului părăsind sensul de deplasare către stânga și răsturnându-se în afara părții carosabile avariînd mașina.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 

Întrucât conducătorul auto acuza dureri de spate și abdominale a fost transportat cu autospeciala SMURD la Spitalul Municipal Mangalia în vederea acordării îngrijirii medicale.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în județul Constanța! Implicate două autoturisme și o căruță. Primele informații!

15 Aug 2022 2444

Județul Constanța Accident rutier la ieșire din Negru Vodă. O persoană a fost rănită

29 Aug 2020 3655

Accident grav în județul Constanța. Un autoturism s-a răsturnat. Șoferul, la spital

11 Jan 2020 3912