Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat prins cu o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, la volan

Controale ale polițiștilor, foto: ZIUA de Constanța

Joi, 12 iulie, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Mangalia, având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, anunță IPJ Constanța.
 

Tot la data de 12 iulie, în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism pe strada Macilor din localitatea Movilița, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, mai precizează sursa citată. 

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Marți, 12 iulie, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39 în stațiunea Eforie Sud, având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.
 
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală, informează IPJ Constanța. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conducător auto beat, tras pe dreapta de polițiști la Hârșova! Ce alcoolemie avea bărbatul

26 Mar 2024 507

Județul Constanța Șofer beat depistat în trafic pe strada Crinului din Negru Vodă. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Mar 2024 443

Șofer beat depistat în trafic în comuna Pecineaga, județul Constanța. Ce alcoolemie a indicat aparatul etilotest

21 Mar 2024 594

Fapte grave în trafic Ce s-a descoperit în urma acțiunilor Poliției din Constanța? (FOTO)

16 Mar 2024 748

Accident în Constanța Un șofer implicat, depistat cu alcoolemie și indicii de consum de droguri

07 Mar 2024 853

Știri Constanța A urcat băut la volan. Cu ce alcoolemie l-au depistat polițiștii pe DN 3

26 Feb 2024 545

Șoferi băuți la volan în Medgidia și Constanța!

24 Feb 2024 857

Surpriză în trafic la Mangalia! Șofer cu o alcoolemie record

12 Feb 2024 628

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1613

Bărbat reținut, în Constanța, pentru conducerea sub influența alcoolului. Cu ce alcoolemie a fost depistat de polițiști

06 Feb 2024 605

IPJ Bacău Depistat la volan cu alcoolemie de 1,16 mg/l în afara localității Ungureni

16 Jan 2024 374

Șoferiță băută, depistată la volan, în Tulcea. Ce alcoolemie avea

15 Jan 2024 744

Știri Constanța Șofer băut, depistat în trafic, pe strada Nordului din satul Sinoie

15 Jan 2024 670

Cetățean ucrainean, trimis în judecată la Constanța! Începe procesul

03 Jan 2024 981

Tânăr de 18 ani, beat, drogat și fără permis, implicat într-un accident la Timișoara! Incredibil ce alcoolemie avea șoferul

02 Jan 2024 631