Județul Galați. Utilaj lovit de tren la Foltești. Șoferul a decedat

  • În urma impactului, bărbatul care conducea buldoexcavatorului a decedat.
În data de 14 septembrie 2021, în jurul orei 14.12, Poliția Orașului Tg. Bujor a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată de pe raza comunei Foltești, județul Galați, a avut loc un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane.

În urma cercetării efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 55 ani, din comuna Smârdan, județul Galați, în timp ce conducea un buldoexcavator pe un drum comunal din localitatea Foltești, la trecerea la nivel cu calea ferată a fost acroșat de locomotiva trenului de persoane, ce avea direcția de deplasare Galați către Tg. Bujor, cu destinația Bârlad și care aparține de un operator privat.

În urma impactului, bărbatul care conducea buldo-excavatorului a decedat.

Conducătorul locomotivei, un bărbat în vârstă de 44 ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, însă a fost condus la Spitalul orășenesc Tg. Bujor, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

Trenul a fost tras pe o linie secundară, iar pasagerii, care nu au avut de suferit, au fost preluați de un alt tren pentru a-și continua deplasarea. 

Totodată s-a stabilit faptul că bărbatul de 55 de ani figura cu permisul de conducere suspendat.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Ucidere din culpă și Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Oraș Tg. Bujor – Formațiunea Rutieră.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Bistrița Năsăud Un bărbat a murit după ce a fost accidentat de un copac. Era angajat al unei societăți de exploatare a materialului lemnos

06 Dec 2021 449

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe acoperiș, în timp ce încerca să intre în casă prin balcon

03 Dec 2021 489

COVID-19 1.936 cazuri noi, la nivel național. Doi tineri în vârstă de 24, respectiv, 29 de ani, au decedat

21 Nov 2021 781

Prahova Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Ploieşti a murit după ce s-a aruncat de la etajul 5 al clădirii

15 Nov 2021 485

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul 8 al Spitalului Județean Galați

14 Oct 2021 715

Explozie violentă într-o locuință din Niculițel, județul Tulcea. Un bărbat, găsit decedat (galerie foto)

09 Oct 2021 779

UPDATE. Județul Prahova Butoaiele cu must pus la fermentat fac victime. O femeie a murit și un bărbat este în stare gravă

07 Oct 2021 694

Coronavirus Patru decese, înregistrate la Constanța

21 Sep 2021 1253

Constanța. Un bărbat a fost găsit fără suflare în casă, pe aleea Fragilor

14 Sep 2021 877

Bistrița-Năsăud Bărbat din Braniștea, găsit decedat la o balastieră de pe malul râului Someș

08 Sep 2021 686

Descoperire macabră pe un câmp de la periferia orașului Ovidiu, județul Constanța

06 Sep 2021 2299

Constanța Un bărbat a fost găsit decedat în toaleta complexului comercial Doraly Mall

18 Aug 2021 3562

UPDATE. Județul Constanța Un bărbat a anunțat la 112 că soția sa ar fi decedat în somn. Ce spun anchetatorii

26 Jul 2021 1121

Bărbat, scos din mare, în Portul Tomis, zona Cazino. Medicii au declarat decesul (galerie foto+video)

24 Jul 2021 4511

Explozia de la Petromidia. Al doilea pacient rănit a decedat

18 Jul 2021 3400