Județul Harghita Femeie de 84 de ani decedată într-un incendiu izbucnit în localitatea Remetea

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Harghita au fost solicitați în această după amiază să intervină la stingerea unui incendiu ce a cuprins o anexă gospodărească (bucătărie de vară), în localitatea Remetea.

Potrivit reprezentanților ISU Harghita,. s-au deplasat pentru intervenție 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu 2 autospeciale de stingere. A fost alertat și SVSU Remetea.
 

„Echipajele ajunse la locul intervenției au evacuat o persoană de sex feminin, în stare de inconștiență, fiind începute manevrele de resuscitare. S-a trimis în sprijin un echipaj SAJ Remetea.

Incendiul se manifestă la o bucătărie de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit, care este în imediata apropiere“ - au mai precizat reprezentanții ISU Harghita. 



Echipajul SAJ a ajuns la locul evenimentului și a constatat că persoana prezintă arsuri de gr. II și III.

Din nefericire, persoana evacuată din incendiu, o femeie de 84 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.

Sursa foto: ISU Harghita

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 85

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 154

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 254

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 176

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 218

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 492

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 277

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 545

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 221

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1338

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 485

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 258

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 471

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 420

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 596