Județul Tulcea Doi motocicliști, răniți în urma unui accident rutier produs de DN22


 
  • În jurul orei 12:50, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Măcin au intervenit pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22 între localitățile Smârdan și Măcin.

În accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ.

În urma evenimentului, au rezultat două victime, aflate pe motocicletă, conștiente și cooperante. Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, și o femeie, în vârstă de 40 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare de către echipajele medicale.

Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și degajarea carosabilului de elementele de caroserie.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

Sursa foto: ISU Delta Tulcea

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Pieton accidentat în Ovidiu

24 Sep 2021 742

Județul Constanța Accident rutier cu victimă în Limanu. Implicat, un biciclist

24 Sep 2021 472

Accident rutier în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un copil a fost rănit

24 Sep 2021 1963

Județul Constanța Accident rutier cu o victimă la Lumina. Un tir, implicat

23 Sep 2021 559

IGPR Infotrafic Județul Ilfov

23 Sep 2021 241

UPDATE Accident rutier în sensul giratoriu de la ieșire de pe autostrada A4 în apropiere de localitatea Lazu, județul Constanța

23 Sep 2021 808

Constanța. Pieton accidentat în zona ICIL

22 Sep 2021 896

Constanța Accident rutier cu victimă la intersecția străzii Unirii cu strada Libertății. Două autoturisme implicate

22 Sep 2021 815

Judeţul Constanţa. Carambol rutier cu victimă spre Nisipari

22 Sep 2021 1264

Accident rutier cu victimă în Cernavodă. Implicate un autoturism și o motocicletă

22 Sep 2021 2725

Constanța. Accident rutier pe strada Eugen Tanța. O victimă (galerie foto)

22 Sep 2021 686

UPDATE Accident rutier grav pe DN 2 în județul Ialomița. Patru victime decedate. Traficul este oprit în zonă (galerie foto)

22 Sep 2021 7519

Constanța Accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie. Trei victime (galerie foto+video)

21 Sep 2021 2393

Persoană, lovită de tren la Costinești! Intervine elicopterul

21 Sep 2021 874

Constanța Accident rutier cu victimă, în zona Satul de Vacanță

21 Sep 2021 616