Județul Tulcea Intervenție de urgență în pădurea din apropierea orașului Babadag! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)


Imagine de la eveniment, foto: ISU Delta Tulcea Astăzi, în pădurea din apropierea orașului Babadag s-a produs un accident rutier grav în care au fost implicate două autoturisme cu două persoane încarcerate.

În mai puțin de un minut militarii Secției de Pompieri Babadag au plecat către locul de producere al accidentului cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare. La fața locului aceștia au extras cele două victime din fiarele contorsionate ale autoturismelor și le-au predat echipajelor medicale de la SMURD și Ambulanța Tulcea

Concomitent cu intervenția de salvare, au fost trimise în sprijin echipaje de la Polița Rutieră, Ordine Publică, Jandarmeria Tulcea pentru asigurarea perimetrului și pentru a dirija circulația în zonă. 


Chiar în timp ce una dintre victime era extrasă dintr-un autoturism, acesta a luat foc, intervenția devenind extrem de periculoasă atât pentru victimă cât și pentru salvatori. Vigilența și experiența salvatorilor și-a spus cuvântul. În scurt timp pompierii au scos victima din autovehicul iar colegii lor au stins flăcările. 


La nici câteva minute de la finalizarea intervenției de pe drumul județean, prin stațiile de emisie recepție se anunța din dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, că a luat foc pădurea din apropiere și că se impune deplasarea cu toate mijloacele disponibile! În sprijinul pompierilor din Babadag a fost trimis un echipaj cu o  autospecială nou intrată în dotarea Detașamentului de Pompieri Tulcea, de capacitate mare (10 tone de apă), care a intrat în dispozitiv și cu ajutorul celor două tunuri aflate în dotarea acesteia au reușit să localizeze și să lichideze incendiul.


În această misiune au fost alertați și lucrătorii Ocolului Silvic Babadag care au ajutat la crearea căilor de acces. În timpul intervenției au fost descoperite două victime, un stupar intoxicat cu fum și gaze toxice și o persoană prinsă sub o creangă ruptă dintr-un arbore. 


Din fericire, acesta a fost un scenariu al unui exercițiu pus în aplicare de militarii ISU Tulcea în cooperare cu Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Serviciul de Ambulanță Tulcea și Ocolul Silvic Babadag. 

Prin acest exercițiu s-a urmărit în principal: 

- Gestionarea unei situații complexe apărute în urma unui accident rutier cu victime multiple
- antrenarea  tuturor forțelor participante la exercițiu în vederea îmbunătățirii colaborării interinstituționale;
- antrenarea structurilor proprii în vederea lichidării unui incendiu la pădure;
- verificarea punerii în aplicare atât a planurilor proprii cât și a celor de cooperare. 

Astfel de exerciții vor continua și în perioada următoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nivel de alertă ridicat în Grecia pentru incendii de pădure

07 Apr 2024 437

Mesajul dureros al surorii femeii ce este posibil să se fi sinucis în județul Tulcea

29 Mar 2024 1244

Constanța Peste 16.000 arbori și arbuști, plantați în pădurea urbană de pe bulevardul Aurel Vlaicu

18 Mar 2024 656

O nouă pădure urbană la Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu

14 Mar 2024 806

A solicitat acord de mediu pentru înființarea unei păduri în comuna Deleni, județul Constanța Gheorghe Albu, fost secretar de stat în MADR – „Suntem pioneri în creșterea fondului forestier“

11 Mar 2024 1198

Primăria Constanța Constănțenii, invitați să planteze o nouă pădure urbană în orașul lor

27 Feb 2024 877

Mai multe elemente de muniţie, descoperite într-o pădure din județul Vaslui

10 Feb 2024 766

Romsilva a înfiinţat zeci de trasee educative la nivelul direcţiilor silvice judeţene. Vizată și Tulcea

07 Jan 2024 622

Știri Constanța Accident rutier în pădure la Murfatlar. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un mistreț

02 Dec 2023 2055

Bărbat găsit spânzurat într-o pădure din Pitești!

31 Oct 2023 953

Tulcea Incendiu produs la un autoturism în Pădurea Topolog! (VIDEO)

30 Oct 2023 866

Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina într-o pădure din Argeș

28 Oct 2023 906

Sancțiuni pentru transport ilegal de material lemnos! Doi bărbați s-au ales cu amenzi

23 Oct 2023 909

Bărbat condamnat la închisoare pentru tăiere neautorizată de arbori. Cât timp va petrece după gratii

20 Oct 2023 682

Bratasanu Nicolae solicită acord de mediu pentru proiectul „Trup de pădure în comuna Cobadin, județul Constanța“

19 Oct 2023 775