Județul Tulcea Mai multe incendii de vegetație în zona Sulina (GALERIE FOTO+VIDEO)

  • Începand de sămbătă, 15 ianuarie, în zona Sulina s-au înregistrat mai multe incendii de vegetație palustră.




Întrucât locul de manifestare este departe de zonele locuite, efectele acestora nu pun în pericol viața comunităților, informează ISU Delta Tulcea.
 


La acest moment un alt incendiul de vegetație palustră se manifestă într-o zonă înconjurată de apă, iar acțiunea pompierilor salvatori este condiționata de acest aspect care face dificilă ajungerea forțelor de intervenție la locul de manifestare.
 


În acest moment nu există pericol de propagare la zonele locuite sau alte obiective.
 


La fața locului s-au deplasat 1 ofițer și 7 subofițeri de la Pichetul Nave Operative Crișan, cu două ambarcațiuni care monitorizează zona, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sulina și personal din cadrul ARBDD.


 
Acest tip de incendiu este des întâlnit în această perioadă, iar cel mai probabil, focarele au fost inițiate cu scopul regenerării vegetației.


 


Reamintim și facem apel către cei care utilizeaza focul deschis in spatii deschise sa respecte măsurile specifice de prevenire a  incendiilor la arderea vegetaţiei uscate, a miriştilor şi a resturilor vegetale. Astfel:
 


Arderea vegetație este strict interzisă, dacă nu se impune, ca măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2), reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015;
 


Se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.
 


Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice.
 


De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.






 
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!











Sursa foto: ISU Delta Tulcea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 281

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 303

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 310

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județele Constanța și Tulcea

18 Apr 2024 345

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 277

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 307

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 633

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 671

Atenție, șoferi! Transport cu depășiri pe ruta Valea Seacă-Tulcea

17 Apr 2024 470

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 748

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 448

Licitații Tulcea Primăria Horia a cumpărat un tractor în valoare de 43.000 de euro. Iată de la cine (DOCUMENT)

17 Apr 2024 342

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 355

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 398

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 301