Județul Tulcea O mașină a intrat într-un stâlp. Un bărbat și trei femei au fost răniți. O femeie a fost preluată de elicopterul SMURD Constanța (GALERIE FOTO)

Imagine de la eveniment, foto: ISU Tulcea

Astăzi, în jurul orei 13:30, salvatorii  militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea, au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu.

Un autoturism în care se aflau 4 persoane (o persoană de sex masculin și trei persoane de sex feminin), a intrat intr-un stâlp.


Către locul indicat de apelant, au fost direcționate două echipaje de pompieri, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare.

Nu a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, cele 4 victime reușind să iasă singure din autoturism., transmite ISU Tulcea.

Echipajele de intervenție s-au asigurat ca mașina nu prezintă pericol de incendiu.

În urma accidentului, au rezultat 4 victime (un bărbat și trei femei)., a mai transmis sursa citată. 

Una dintre victimele de sex feminin, a fost preluată de elicopterul SMURD Constanța, iar celalalte au fost preluate de echipajele SAJ  și transportate la Spitalul Județean Tulcea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 553

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 206

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 759

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 842

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 686

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 900

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 441

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 924

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 621

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2815

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 783

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 639

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 372

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 663

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 551