Klaus Iohannis, întrevedere cu Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola



Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 18 februarie 2022, o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în marja Summitului UE - Uniunea Africană de la Bruxelles, anunță Administrația Prezidențială. 

În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte de pe agenda curentă a Uniunii Europene, precum evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică a Uniunii, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, securitatea energetică, cu accentul pe ultima propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, pachetul de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice și extinderea spațiului Schengen.

„Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis a adresat felicitări pentru alegerea recentă în funcția de Președinte al Parlamentului European, exprimând, totodată, aprecierea pentru obiectivele și prioritățile sale ambițioase în direcția consolidării Uniunii Europene”, se arată în document. 

Președintele României s-a pronunțat pentru continuarea cooperării strânse cu Parlamentul European pe dosarele relevante de pe agenda europeană, în vederea identificării unor soluții pragmatice, echilibrate și consensuale și a reiterat interesul major al României de a adera la Spațiul Schengen, exprimând apreciere pentru poziția cunoscută a Parlamentului European în favoarea aderării țării noastre.

Președintele României a făcut o scurtă evaluare a actualelor provocări la adresa securității din Vecinătatea Estică a Uniunii, accentuând importanța menținerii unității și solidarității statelor membre UE, dar și a unei strânse coordonări cu partenerii transatlantici.

De asemenea, el a pledat pentru o abordare comună a Uniunii care să vizeze pregătirea unor măsuri ferme și credibile în vederea detensionării situației de la granița estică a Ucrainei, inclusiv sancțiuni.

Potrivit sursei citate, președintele României a reiterat importanța susținerii active, inclusiv prin asistență financiară, de către Uniunea Europeană a parcursului european al Republicii Moldova și a eforturilor Președintei Maia Sandu și a Guvernului de la Chișinău de a continua reformele.

În ceea ce privește combatearea schimbărilor climatice, Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru identificarea unor soluții flexibile, echilibrate și adaptate la circumstanțele naționale, care să permită continuarea eforturilor de dezvoltare.
 

„În acest sens, Președintele României a evidențiat rolul important al energiei nucleare și al resurselor de gaze naturale în cadrul procesului de tranziție către o economie neutră din punct de vedere climatic, arătând că România susține ferm această abordare, fiind un aspect cheie pentru securitatea energetică. Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța sprijinului Parlamentului European pentru actuala propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, care include atât gazul, cât și sectorul nuclear.


La rândul său, Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a exprimat deschiderea pentru o colaborare activă cu țara noastră pe dosarele de interes comun și, totodată, a reafirmat susținerea sa și a Parlamentului European pentru aderarea României la Schengen, se mai arată în document.

foto: Administrația Prezidențială 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iohannis Dosarul Schengen nu a mers cum ar fi trebuit (VIDEO)

13 Dec 2023 776

Klaus Iohannis vine în Delta Dunării! Cum se va desfășura vizita

01 Sep 2023 775

Klaus Iohannis a semnat decretul. Intră în vigoare de la 1 iulie! Vizați, operatorii economici

17 May 2022 1680

Procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, eliberat din funcție. Decret semnat de președintele Iohannis

16 Feb 2022 1753

LIVE Președintele Klaus Iohannis și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prezenți la Baza Militară Mihail Kogălniceanu- „Este important să avem un flanc estic puternic“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2022 3123

Decret de decorare, semnat de președintele Klaus Iohannis

31 Jan 2022 1223

UPDATE. Evenimentul a fost anulat Klaus Iohannis participă la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la obținerea independenței Republicii Moldova

27 Aug 2021 1584

Klaus Iohannis anunţă decorarea Muzeului Naţional Cotroceni, la 30 de ani de la înfiinţare

10 Jul 2021 1866

Klaus Iohannis, despre dezvoltarea și modernizarea României

28 May 2021 1356

Klaus Iohannis, ședință pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență

26 Apr 2021 1515

Klaus Iohannis, conferință de presă la Palatul Cotroceni

02 Sep 2020 1337

Klaus Iohannis, între aplauze și huiduieli la Iași de Ziua Unirii Principatelor Române

24 Jan 2020 2404

Decrete semnate de Kalus Iohannis. Noi legi promulgate de preşedinte

22 Jul 2019 1994

Klaus Iohannis, cenzurat. Pasaje ample din carte au fost eliminate

21 Nov 2016 1833

Emoţii pentru preşedintele Klaus IohannisProcesul de incompatibilitate se încheie astăzi

21 Jan 2015 1859