La această oră Percheziții la societăți de avocatură și de insolvență

La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române efectuează percheziții la societăți de avocatură și de insolvență, bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 18.000.000 de lei, cu ocazia derulării unei proceduri de insolvență a unei societăți comerciale.

În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează trei percheziții domiciliare, dintre care două în București si una în județul Ilfov, la sediul unei societăți de avocatură, al unei societăți de insolvență și la domiciliul reprezentantului unei firme de insolvență.

Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de bancrută simplă și bancrută frauduloasă, fapte prevăzute de art. 240 și art. 241 din Codul Penal.

Din primele verificări a reieșit că, în perioada 2014 - 2016, cu ocazia deschiderii și derulării procedurii de insolvență și reorganizare judiciară a unei societăți comerciale din domeniul sportului, ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciați creditorii societății.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 567

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 581

Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)

24 Jan 2024 699

Percheziții în București și Ilfov la suspecți de furt. Prejudiciul, aproximativ 70.000 de euro

11 Jan 2024 670

Trei bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Percheziții au fost efectuate în București unde s-au descoperit cantități însemnate de droguri

30 Dec 2023 870

Percheziţii DNA la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează achiziţia de servicii IT de către unele spitale

12 Dec 2023 769

Percheziții în București la persoane suspectate de violare de domiciliu, distrugere şi influenţare a declaraţiilor

09 Dec 2023 891

Caz șocant în București! Bătrâni cu probleme fizice sau psihice, păcăliți și deposedați de locuințe. Incredibil cu acționau suspecții

06 Dec 2023 839

Percheziții într-un dosar penal privind operațiuni ilegale cu articole pirotehnice! Ce au găsit polițiștii în locuința suspectului

06 Dec 2023 784

Patru mandate de percheziție, în București și Mehedinți. Cauza, evaziunea fiscală

22 Nov 2023 731

Trafic internațional cu mașini de lux furate din străinătate! Prejudiciu, aproximativ 400.000 de euro

16 Nov 2023 855

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de tâlhărie calificată

10 Nov 2023 729

Percheziții în București pentru furt calificat. Ce s-a petrecut

04 Oct 2023 899

Percheziții domiciliare în Capitală într-o cauză de trafic de droguri de mare risc (FOTO)

26 Sep 2023 896

IGPR 30 de percheziții domiciliare, în 5 cauze penale privind traficul de droguri de risc și mare risc (FOTO)

26 Sep 2023 927