La un pas de tragedie Doi constănţeni, băgaţi în spital de un cetăţean austriac, la Tulcea

accident_accident.jpgDoi constănţeni au fost răniţi grav, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier produs pe raza judeţului Tulcea. Din câte se pare, accidentul a fost provocat de un cetăţean austriac, care nu s-ar fi asigurat la efectuarea unei manevre.

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat că în dimineaţa zilei de 24 noiembrie 2011, la ora 09.30, Lucian M., de 48 ani, în timp ce conducea auto VW Golf pe DN 22 A în afara localităţii Cataloi a efectuat un viraj la stânga şi a lovit lateral un alt automobil marca Toyota, la volanul căruia se afla George Viorel F., din Constanţa.

6_accident_Spitalul_Judetean_001.jpgPoliţiştii spun că şoferul din Toyota se angajase în depăşire regulamentară, iar în urma coliziunii, autovehiculul Toyota a părăsit partea carosabilă şi s-a lovit de un copac. În urma impactului deosebit de puternic, Constantin J., de 55 de ani, din Năvodari, pasager stânga spate în Toyota, şi Constantin M., de 65 de ani, din Constanţa, pasager dreapta faţă tot în Toyota, au fost răniţi grav. „Cei doi conducători auto posedau permise de conducere şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Autovehiculul Toyota a fost avariat în proporţie de 80%, iar cel VW în proporţie de 10%", conform informării Poliţiei Judeţului Tulcea. Constantin M. a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea accidentului, dar şi pentru tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi. Surse avizate au precizat că, la începutul săptămânii viitoare, va fi sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 320

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 477

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 199

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 633

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 635

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 619

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 798

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 293

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 547

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 942

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 862

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 249

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 836

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 951