Lautari sechestrati la „Pestisorul de aur"

Scandal cu lăutari la o terasă din Mamaia. Pentru că patronul a vrut să-i oblige să cânte, ţinându-i peste programul prevăzut în contract, mai mulţi lăutari din Lumina s-au răzvrătit şi au creat haos în local. 

Toată tărăşenia s-a derulat în staţiunea Mamaia, la terasa „Peştişorul de Aur". Pentru calmarea spiritelor, poliţiştii aproape şi-au epuizat spray-urile paralizante din dotare. Întâmplarea s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1.00. Pentru că le expirase intervalul prevăzut în contract, în care trebuiau s-o ţină tot într-o cântare, lăutarii şi-au strâns instrumentele şi au dat să plece. Totuşi, pentru că petrecerea abia se încinsese, patronii terasei au refuzat să-i lase să plece. Văzându-se sechestraţi la terasă, în loc de cântat, muzicanţii s-au pus pe urlat. Speriaţi, clienţii localului au sunat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţişti. Pentru că nu puteau să potolească niciuna dintre cele două tabere, oamenii legii au fost nevoiţi să se folosească de spray-urile paralizante pe care le aveau în dotare. Totuşi, aceştia aproape că şi-au epuizat „muniţia" înainte ca spiritele să fie calmate şi să poată afla ce se întâmplase. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, dar membrii ambelor tabere au fost conduse la sediul poliţiei, unde au fost audiaţi. În urma cercetărilor, doi dintre cei mai înverşunaţi adversari, respectiv fiul patronului terasei, Vasile Miron, de 24 de ani, şi unul dintre muzicanţi, Ionel Dincă, de 34 de ani, au fost amendaţi cu câte 200 de lei, pentru tulburarea liniştii publice.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

anonim

03 Apr, 2010 22:22

nu este adevarat ,nu a fost nimeni sechestrati,dar are o boala onac sa dea stres la lautari

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 513

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2190

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 451

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 520

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 415

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2814

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 479

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 729

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 384

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 653

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1076

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 704

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 625

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 481

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 902