Liderii PNL la ZIUA-n amiaza mare Ce calități trebuie să aibă un lider PNL?

  • Ce calități trebuie să aibă un lider PNL, cum a decurs campania în partid, ce se va întâmpla după congres, cum se va oglindi în deciziile din partid actuala susținere asumată de cele două tabere, sunt doar câteva din întrebările la care liderii liberali răspund la ZIUA-n amiaza mare.
Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, premierul Florin Cîțu, liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă, senatorul Septimiu Bourceanu, deputatul Bogdan Bola, secretarul de stat în Ministerul Energiei George Niculescu, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul Vergil Chițac și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Fluture, sunt liderii liberali cu care jurnalista Feri Predescu a stat de vorbă pentru emisiunea ZIUA-n amiaza mare de astăzi. 

Deși la Constanța au avut loc alegeri pentru șefia organizației județene a PNL, la eveniment s-au adunat atât peneliști locali, cât și colegi de-ai lor din alte zone ale țării. Miniștri și parlamentari. În acest fel, previzibil de altfel, conferința județeană de alegeri a fost o nouă ocazie pentru ca taberele beligerante din partid să își arată colții pentru sprijinirea candidaturii lui Florin Cițu sau a lui Ludovic Orban pentru funcția de președinte al PNL.
 
Luptele crâncene, generate de campania internă din PNL, vor continua, probabil, până la congresul din 25 septembrie. Ce calități trebuie să aibă un lider PNL, cum a decurs campania în partid, ce se va întâmpla după congres, cum se va oglindi în deciziile din partid actuala susținere asumată de cele două tabere, sunt doar câteva din întrebările la care liderii liberali răspund la ZIUA-n amiaza mare.

„În data de 25 septembrie vom stabili cine va fi președintele PNL la nivel național și în funcție de acest lucru vom stabili și lucrurile în PNL.

„Urmează să vedem ce moțiuni depun cei doi candidați. În funcție de consultări, vom vedea pe cine susținem”, a transmis Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța.

 „Eu mi-am declarat susținerea pentru Florin Cîțu de prima dată. Este nevoie de sprijin guvernamental. Noi avem serioase rămâneri în urmă la tot ceea ce înseamnă lucrurile publice, iar asta se reflectă asupra calității vieții noastre. Srpijinul pe care i l-am acordat lui Florin Cîțu a fost de la început, de când și-a anunțat candidatura”, a declarat primarul Constanței, Vergil Chițac.


Mihai Lupu, președinte CJC, despre calitățile pe care trebuie să le aibă liderul unui partid:

„Să fie profesionist, să fie onest, să se țină de cuvânt. Când ești tu numit să ajungi președinte de partid, trebuie să-ți ții cuvântul față de viitorii colegi”

 „Ședință bine organizată. Organizația Constanța va avea un număr de aproximativ 150 de delegați la conferința națională din 25 septembrie. Este firesc ca cei doi candidați să curteze organizația Constanța”, a transmis George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

 „O ședință așteptată de foarte mulți oameni, (...) după restricții. Mă bucur că am putut să ne întâlnim după atâta timp, foarte interesantă din perspectiva discursurilor”, menționează Septimiu Bourceanu, senator PNL.

 „Cel mai important este să-i aduci pe oameni împreună. Am pornit la drum în această  campanie cu doi oameni lângă mine. Un om politic nu trebuie să uite niciodată că noi suntem în politică pentru oameni, nu suntem pentru noi. Interesele noastre nu trebuie să fie niciodată deasupra oamenilor”, a transmis Florin Cîțu, prim-ministrul României.

„am trecut prin prea multe alegeri ca să nu știu ce se va întâmpla. Toată lumea se va potoli. Nu va mai exista niciun fel de problemă – vom continua să fim o echipă. Mesajul meu este simplu – să-l voteze pe Ludovic Orban pentru că el merită să fie președintele nostru. Pentru că este un lider care știe să se folosească de resursa de la baza partidului”, spune Bogdan Bola, deputat PNL.


Întrebat „ce îl recomandă” la președinția PNL, Ludovic Orban a declarat:

„Experiența, cunoștințele pe care le-am dobândit de-a lungul carierei. Cunoașterea profundă a României, a fiecărui județ în parte. Am călcat cu piciorul în peste 2.000 de localități în cariera mea”, spune Orban.


El a mai spus că are convingerea ca fiecare membru al PNL va vota cum crede de cuviință.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 567

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1288

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 661

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 437

Liderii coaliţiei de guvernare şi-au dat acordul pentru susţinerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

19 Mar 2024 442

Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria Capitalei (SURSE)

18 Mar 2024 737

Decizie a coaliției PSD-PNL Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, deschide lista la europarlamentare (surse)

11 Mar 2024 949

Surse Klaus Iohannis are șanse la șefia Consiliului European. Răspunsul venit de la Bruxelles

02 Mar 2024 724

Calendarul alegerilor ce vor avea loc în 2024! Ce au decis liderii coaliției PSD-PNL

22 Feb 2024 950

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 973

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 609

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 586

Negocieri intense Liderii Pro România Constanța discută în aceste zile despre un „transfer” la PNL

09 Feb 2024 1016

Anunț de ultimă oră despre comasarea alegerilor! Ce au decis liderii PSD și PNL

08 Feb 2024 930

Înțelegere privind comasarea alegerilor între liderii PSD și PNL

07 Feb 2024 728