Forţele Navale au, din 1 decembrie, un nou contraamiral. Este al treilea, ca funcţie, în ierarhia acestei structuri militare

La data de 30 noiembrie preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete de acordare gradului următor unor ofiţeri superiori.

Printre acestea se află şi decretul privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă - cu o stea comandorului Lișman Ion-Cristian din Ministerul Apărării Naționale. 

Ion-Cristian Lişman, actualul contramiral de flotilă este locțiitorul pentru Resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale, şi al treilea în ierarhie, după şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, şi locțiitorul pentru Operații și Instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Mihai Panait. 

Despre noul contraamiral

Potrivit paginii oficiale a SMFN comandorul Ion-Cristian Lişman s-a născut la data de 20 octombrie 1969, în localitatea Iaşi, judeţul Iaşi.

A absolvit Liceul Militar de Marină „Aexandru Ioan Cuza”, în anul 1988, iar în perioada 1988 – 1993 a urmat cursurile Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Facultatea Navigaţie şi Inginerie Navală.
 
Şi-a început cariera militară îndeplinind funcția de comandant vedetă torpiloare la Brigada 29 Vedete, după care a fost numit, în anul 1994, comandant pluton elevi la Şcoala de Maiştri Militari de Marină a Forţelor Navale.
 
În anul 1995, a activat în calitate de comandant unitate de luptă Arme sub apă la Dragorul de Bază 13, iar în perioada 1996-2001 ofiţer secund la acelaşi dragor.
 

În anul 2001, a fost promovat comandantul Dragorului Maritim 29 din Flotila 1 Maritimă, iar în anul 2004 a fost numit şef al Operaţiilor şi instrucţiei la Divizionul 146 Nave Minare-Deminare.

În perioada 2006-2008, și-a desfășurat activitatea la Bucureşti, la Statul Major al Forţelor Navale unde a îndeplinit, succesiv, atribuțiunile funcţiilor de ofiţer în Secţia coordonare evaluare instrucţie, şef Birou Planificare instrucţie, pregătire de comandament, simulare analize şi lecţii învăţate şi şef Birou Planificare şi instrucţie de comandament în Secţia Instrucţie forţe luptătoare.


În anul 2010, a absolvit cursurile de masterat al Facultății de Comandă şi Stat Major, specializarea Ştiinţe militare şi informaţii, Conducere interarme, Forţe Navale, ca șef de promoție al Universității Naţionale de Apărare „Carol I”.

După absolvire, în anul 2010, a fost numit şef al Operaţiilor şi instrucţiei la Centrul 243 Radioelectronic şi Observare “Callatis”, fiind apoi promovat, succesiv, pe funcţiile de şef de Stat Major (2010-2014) și locţiitor al comandantului pentru informaţii (2014-2016), în aceeași unitate.

La data de 1 decembrie 2016, a fost numit în funcția de comandant al Centrului 39 Scafandri din Constanța, prin Ordinul Şefului Statului Major General, după ce fusese împuternicit pe această funcție de la 1 august 2016.

Începând cu 15 septembrie 2018, a fost împuternicit pentru a îndeplini funcția de locțiitor pentru Resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale, iar la data de 15 iunie 2018 a fost numit locțiitor pentru Resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale.

Dezvoltarea pregătirii profesionale a început cu parcurgerea unui curs de limba engleză, în ţară (anul 2000), după care a continuat cu un alt curs de limba engleză, în Marea Britanie (anul 2002). În anul 2004, a absolvit un curs NATO de orientare pentru ofiţeri de stat major (în Germania), iar în anul 2006 a absolvit Colegiul de comandă şi stat major din Statele Unite ale Americii. Ofițerul a mai absolvit Cursul inaugural MAREVAL, (Marea Britanie, anul 2008), Cursul ADL „Introduction to NATO” (România, anul 2010) şi Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă de Conducere strategică în Domeniul Informaţiilor pentru apărare (România, anul 2014).

În anul 2006 a absolvit Colegiul de comandă şi stat major din Statele Unite ale Americii. Ofițerul a mai absolvit Cursul inaugural MAREVAL, (Marea Britanie, anul 2008), Cursul ADL „Introduction to NATO” (România, anul 2010) şi Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă de Conducere strategică în Domeniul Informaţiilor pentru apărare (România, anul 2014).

În semn de apreciere, pentru rezultatele deosebite, obţinute de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele însemne şi medalii: Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru XV și XX ani de activitate, Emblema de Onoare a Statului Major General.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Marinei 2021 Iohannis a decorat cu ordine și medalii ofițeri și amirali

15 Aug 2021 2431

Oficial de la Ministerul Apărării Naţionale Cine a primit în 2018 gradul de general de flotilă aeriană, de contraamiral de flotilă şi de general-maior

31 Jan 2019 2477