Lista completă de la CSM Judecători şi procurori noi la Constanţa. Să-i cunoaştem!

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât numirea în funcţia de judecător şi procuror stagiar a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2012-2014, începând cu data de 15 iulie.

Astfel, conform datelor puse la dispoziţie de CSM, la Judecătoria Constanţa au fost numite Lavinia Focşa, Mara Isabella Iacob şi Andreea Ileana Vijloi. La Judecătoria Medgidia a fost numită în funcţia de judecător stagiar Marilena Nedelcu, iar la Judecătoria Tulcea, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, a fost numită Diana Nicoleta Paraschiv. În ceea ce priveşte lista procurorilor stagiari numiţi începând cu data de 15 iulie, aceasta este deschisă de Daniel Harlambie şi Marius Cătălin Croitoru, numiţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, şi continuată de Adrian-Dan Cudalb, noul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost numiţi următorii procurori stagiari: Laurenţiu Ştefan Iordan, Rodica Niţescu, Elena Andreea Dobrin, Alexandru Dulce, Ioana Simona Diamandescu şi Ionuţ Marius Muşuroi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidații pentru conducerea Judecătoriei Medgidia și a Judecătoriei Mangalia, confirmați de CSM

17 Mar 2024 470

Iată cine sunt cei 7 judecători de la Înalta Curte care vor face parte din Biroul Electoral Central 2024

15 Mar 2024 497

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4066

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 852

O mică avere Vergil Chițac a învins în instanță Fiscul, la Judecătoria Constanța! Nemulțumiri. Povestea din dosar (MOTIVARE)

21 Feb 2024 1147

Magistrații analizează măsura preventivă în dosarul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

20 Feb 2024 674

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 410

Final de anchetă în cazul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

19 Feb 2024 671

Judecătoriile din Constanța și Tulcea, „cod“ portocaliu și roșu de judecători lipsă! Analiză Alin Ene, membru CSM

08 Feb 2024 615

Judecătorul Corina Suzana Artene, de la Tribunalul Constanța, răspuns pozitiv de la CSM pentru pensionare

07 Feb 2024 459

Corina Suzana Artene, magistrat al Tribunalului Constanța, cere pensionarea

05 Feb 2024 517

Concurs pentru președinte la Judecătoria Medgidia, Judecătoria Mangalia, Tribunalul Tulcea și Judecătoria Măcin

04 Feb 2024 726

Patru judecători ies le pensie, după ce președintele a semnat decretele! LISTA

29 Jan 2024 620

Sancțiuni CSM, anulate! Curtea Supremă motivează decizia definitivă din procesul fără precedent pentru justiția din Constanța!

26 Jan 2024 1146

Încep probele scrise la Examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari

25 Jan 2024 569