LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța și instituțiile subordonate își prezintă raportul de activitate (galerie foto+video)

  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu prezintă raportul de activitate al Consiliului Județean Constanța, precum și al instituțiilor subordonate.
UPDATE 10 

 A luat cuvântul Adrian Bâlbă, de la Complexul muzeal de științe ale naturii. A vorbit de lipsurile pe care trebuie să le acopere.

Avem proiecte cu Planetariul - vom avea un planetariu hibrid în 6 luni.

UPDATE 9

A luat cuvântul Dan Marin de la RAJDP.

"Am prestat servicii de deszăpezire. Pentru prima data am reușit deszăpezirea tuturor drumurilor în 12 ore și 24 de ore. Am de demarat lucrări de reabilitare. Am finalizat lucrări la drumuri comunale și județene.

UPDATE 8

În continuare, vor lua cuvântul managerii. Primul este managerul SCJU Constanța. Este vorba despre Ionuț Cornel Ionescu.

El a precizat că Spitalul Județean se comporta ca un spital regional. El a spus că 30 august 2021 situația financiară un deficit în jur de 3.6 milioane de lei.

Atât eu cât și predecesorul meu am facut în așa fel încât să reducem deficitul de la 6 milioane. Sperăm, la final de an, să închidem deficitul. , a spus Ionuț Cornel Ionescu. 


UPDATE 7

Petre Enciu a luat cuvântul.

Încă de la preluarea mandatului, am condus Direcția Generală de Proiecte. Aceasta este structurată în servicii. De la preluarea mandatului am găsit 13 proiecte de 90 milioane de euro.

Vorbim de cinci proiecte pe cultură, reabilitarea drumurilor județene, de la extindere a Delfinariului, cât și strategia de dezvoltare a județului.


Am mai dat ordin de începere pentru un proiect de infrastructură rutieră. De la emiterea ordinului si până în prezent am efectuat vizite pe șantier. Pot spune că suntem mulțumiți.  La Capidava am facut recepția lucrărilor.

Ne putem mândri cu închiderea finanțării. Avem și o reziliere de contract. Am scris proiecte în valoare de peste 15 milioane lei., de reabilitare la MINAC.  Am scris proiecte în valoare de peste 15 milioane lei. Ambiția CJC este să dubleze sumele., a spus Petre Enciu. 

UPDATE 6

"Vin în fața dumneavoastră cu o foarte mare rugăminte. Sunteți mass media - să sprijiniți autoritățile centrale și locale cu privire la beneficiile vaccinării. În câteva rânduri am să va prezint o radiografie a activității mele. A fost o perioada dificilă cu multe provocări din cauza situației pandemice.



Din prima săptămână au apărut aceste provocari. Prima a fost de absența fizică a președintelui pe motive medicale. Am preluat coordonarea activității CJ. Am reușit să duc la bun sfârșit activitatea.

 Aici aș menționa că pentru acea perioadă, alături de RAJDP și aparatul CJC am participat la acțiunea de deszăpezire din județ., a pus Stelian Gima. 

Stelian Gima a continuat cu alte proiecte.

UPDATE 5

În continuarea evenimentului vor vorbi vicepreședinții. Stelian Gima va fi primul.

UPDATE 4

Președintele CJ a prezentat pe scurt despre fiecare proiect implementat de fiecare instituție subordonată.

UPDATE 3

În continuare, Mihai Lupu prezintă raportul. 

"Încă de la preluarea mandatului, am prefigurat un plan de acțiuni în cei trei ani și jumătate. În aceste luni am analizat sistematic activitatea fiecărei structuri. Am gândit și realizat înființarea Asociatia de Dezvoltare Durabilă alături de Primăria Constanța.

În ceea ce privește rezultatele analizei, vă voi prezenta cateva elemente concludente. Am avut la dispoziție următoarele instrumente - auditul intern. Din cele 17 entități subordonate, doar două au structura de audit intern. În perioada 15.11.2020-15.09.2021 - au avut loc 7 misiuni de audit public intern"

La acestea se adaugă misiunea de evaluare a eliminatii de coruptie. Nu au fost raportări, recomandări care nu au fost implementate. Cele mai mari probleme au fost la regulamentul de organizare al instituțiilor, fișelor de post.

Al doilea instrument pe care l-am avut la dispozitie a fost controlul intern., a precizat Mihai Lupu. 

Mihai Lupu a precizat că instituțiile au nevoie de un sistem informatic adus la zi.

În perioada analizata au fost 12 controale. În baza raportului este necesara o mai bună funcționare a planului anual de control.

A reieșit o propunere foarte importantă. Instituțiile noastre au nevoie de un sistem informatic adus la zi în așa fel încât să fim eficienți.

Au fost 140 de dosare pe rolul instanțelor, atât dosare civile, cât și dosare care vizează cercetarea penală a fostului președinte CJ. Șase milioane de lei a câștigat Primăria din diverse dosare., a mai spus Lupu în continuarea prezentării raporului de activitate.  

UPDATE 2 

 "Această pandemie ne-a obligat la multe restricții. Pe aceasta cale, fac apel la toți cetățenii județului să meargă să se vaccineze. Doar 8% din cei nevaccinați fac forme usoare", a spus Lupu.

"Aici am vrut, în fața dumneavoastră, din respect pentru meseria dumneavoastră, să prezentăm ce am făcut, ce vom face", a mai spus Lupu.

UPDATE 1

La eveniment sunt prezenți cei doi vicepreședinți Stelian Gima si Petre Enciu, cât și toți directorii instituțiilor subordonate CJC.


În aceste momente, Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu prezintă raportul de activitate al Consiliului Județean Constanța, precum și al instituțiilor subordonate.

Evenimentul se desfășoară în sala Remus Opreanu, a Palatului Administrativ, cu participarea conducerii Consiliului Județean Constanța, precum și a managerilor instituțiilor subordonate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 631

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1290

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 402

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 486

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 479

Majorare de capital pentru Drumuri Județene Constanța SA, proiect dezbătut de consilierii locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 445

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 675

Consiliul Județean Constanța organizează concurs pentru conducerea executivă a DGASPC. Până când se pot depune dosarele?

10 Mar 2024 3811

Managerul de la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” intră în evaluarea anuală!

10 Mar 2024 559

Au fost stabilite calendarul și comisia de evaluare a managerului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

10 Mar 2024 539

Ce notă a obținut în cadrul evaluării anuale managerul de la Biblioteca Județeană ,,I.N.Roman” Constanța (DOCUMENT)

07 Mar 2024 551

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 761

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1248

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”(DOCUMENT)

22 Feb 2024 769

LIVE text Consiliul Județean Constanța, în ședință ordinară! Ce proiecte sunt pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1015