LIVE TEXT Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” academicianului Nicolae Manolescu (GALERIE FOTO)


 
Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) va decerna miercuri, 26 octombrie 2022, titlul de „Doctor Honoris Causa” academicianului Nicolae Manolescu, excepțional critic, teoretician și istoric literar, pentru întreaga activitate în domeniul literaturii și al științelor umaniste, informează conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere. Evenimentul are loc la Universitatea Ovidius, sediul de pe bd. Mamaia 


La eveniment sunt prezenți, până în acest moment, Dorin Popescu și Aurel Papari, cât și inspectorul general Sorin Mihai de la ISJ. Invitații încă sunt așteptați. 

Dorin Popescu și Aurel Papari

La eveniment a ajuns și președintele CJC, Mihai Lupu. 

 președintele CJC, Mihai Lupu
La eveniment a venit și Aurel Mototolea, directorul MINAC. 

Academicianul Manolescu și președintele CJC se cunosc din  anul 1991, au un istoric împreună. Mihai Lupu a declarat că a fost o reală bucurie să se reîntâlnească cu vechiul său prieten astăzi.



Evenimentul debutează cu Gaudeamus Igitur. 


 "La inițiativa facultății de litere astazi avem onoare de a-l primi in rândul nostru pe domnul academician Nicolae Manolescu care a acceptat să devină doctor honoris causa al Universității Ovidius" , a spus  rectorul Dan Marcel Iliescu.


Ia cuvântul Alina Buzatu. 

"Nicolae Manolescu este personajul exemplar al bibliografiilor care ne-au luminat mințile. Este personajul care ne ajută să dăm pagină cu pagină din cărțile mari. Ne împrumută din propria sensibilitate pentru a putea vedea cum să interpretăm, cum să acordam valoare. Știe și că nu este menire mai nobilă decât aceea de a rosti adevărurile"

În continuarea evenimentului, ia cuvântul Angelo Mitchievici.Citește laudatio.

„Exemplară în această lucrare este capacitatea extraordinară a istoricului literar de a cuprinde și sintetiza, cu un remarcabil spirit analitic, bogăția de forme și expresii ale literarului și, nu în cele din urmă, câmpul vast și atât de divers al literaturii române.

Ca și Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu și G. Călinescu, Nicolae Manolescu, una dintre cele mai limpezi minți ale generației sale, este unul dintre creatorii de canon literar, un canon care s-a întemeiat pe o permanență a criticii literare de întâmpinare. Nicolae Manolescu este autorul unor opere fundamentale care au reînnoit discursul critic și gândirea fenomenului literar.

Printre ele se află remarcabilul studiu despre roman în trei volume, Arca lui Noe, cel prin care reevaluează contribuția maioresciană în cultura română, Contradicția lui Maiorescu, eseul ce oferă o viziune de ansamblu asupra operei sadoveniene din perspectiva puterilor pe care le mobilizează universul cărții, Sadoveanu sau utopia cărții, studiile care deschid o perspectivă înnoitoare asupra poeziei românești și a discursului poetic din Despre poezie etc. Membru al Academiei Române, ambasador al României la UNESCO, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, profesorului Nicolae Manolescu i-au fost acordate medalia și titlul Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța. Relevându-și monumentalitatea, strălucirea stilistică și intelectuală, opera lui Nicolae Manolescu răspunde chemării timpului ei și mai ales provocărilor acelui timp, ca o lumină în tenebre, ca un exercițiu al libertății și demnității fie într-un moment al contestării lor, fie într-unul al devalorizării lor”, precizează prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici.


Comisia de realizare a Laudatio este compusă din: conf. Univ. Dr.  Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius, prof univ. Dr. Habil. Diane Paula Vancea, președinte Senat UOC, prof. Univ. Dr. Elena Condrea, prof. Univ. Dr. Liliana Ana Tuță, conf. Univ. Dr. Raluca Andreea Trandafir, prof. Univ. Dr. Mihai Gîrțu, lect. Univ. Dr. Alexandru Bobe, conf. Univ. Dr. Marius Florentin Popa, conf. Dr. Alina Buzatu, conf univ. Dr. Ileana Jitaru, prof. Univ. Dr. Lăcrămioara Berechet, prof. Univ. Dr. Habil. Angelo Mitchievici. 

 

"Am să contrazic aici pe domnul Mitchievici. A reușit domnul Manolescu să schimbe lumea. Fac parte din creația dumneavoastră. Am fost cu dvs. în primul partid. Ați fost primul meu președinte. Vreau să felicit Universitatea Ovidius pentru inițiativa dumneavoastră ", a spus Mihai Lupu.


"Am avut totdeauna un cult al dascălului, al profesorului. Din copilărie. Nu întâmplător, părinții mei au fost profesori de liceu. Până la sfârșitul carierei lor, au rămas profesori", a spus Manolescu după ce a spus ca se simte jenat la câte vorbe frumoase a spus Mitchievici despre el.

"Colegii mei de partid, cum de altfel domnul Lupu a fost, s-au dus la cultură, la altele. Eu am ajuns la armată. Nu pot să vă spun ce am făcut. Codul rutier, de pildă. Am carnet de conducere, dar nu am condus niciodată. Dădeam întâietate în toate pietonilor"



El a pus accent pe importanța învățătorilor, care sunt plătiți cel mai prost. 

"Răspunderea învățătorului este enorma. Are materialul moale, care poate fi modelat. Răspunderea lor este importantă. Școala românească de astăzi nu mai face mai nimic pentru ca profesorul să fie o personalitate importantă, centrală în societate. În lumea tradițională, mai veche, erau trei personalități - dascălul, preotul și primarul. Care era ales de oameni, nu era parașutat.", a mai spus Manolescu. 

Manolescu mai vorbește de școlile cu closet în curte, cărora nu li se dă importanță. 



Manolescu a precizat că i se pare amuzant că se citește în latină decernarea titlului de honoris causa dacă nu se mai face în facultate. Că așa nimeni nu a înțeles.

"Viața nu ne învață, de fapt nu ne aduce cunoștințe. Viața ne învață experiențe. Dar de acumulare de cunoștințe numai școala ne învață"

Academicianul Nicolae Manolescu

"În școală, este singura parte din viața lor în care nu au altceva de făcut. Apoi fac copii, se însoară. Școala vieții este o prostie"

"Astăzi sunt mai mulți profesori de la care mai bine nu înveți. Îmi povesteau niște elevi ca au o profesoară de română care venea în ultimele cinci minute la oră. Și toată ziua bea cafea și fumează. Și le-am zis ca mai bine. Vă dați seama ce se întâmplă dacă vine la ore? Are ea vocație de profesor cum am eu de cardinal roman, chiar dacă pare că sunt îmbrăcat ca atare. Dar aceia sunt pe roșu parcă."

Manolescu îi dă un sfat lui Lupu: să își facă treaba mai bine. "Faceți totul pe dos". 

Actualul proiect de lege privind reforma învățământului nu conține cuvântul a învăța decât în titlu., a spus Manolescu. 



Manolescu mulțumește comisiei.

"Onoarea este de partea mea, să ne înțelegem."



A primit cadou un tablou din partea Universității. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 536

In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa

24 Mar 2024 627

Criticul literar acad. Nicolae Manolescu, condus marți pe ultimul drum. Unde i se poate aduce un ultim omagiu

24 Mar 2024 624

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 959

Premianți din Constanța Angelo Mitchievici și Augustin Cupșa, laureați la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România

08 Jun 2023 1362

"Una dintre cele mai limpezi minți ale generației sale" Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” academicianului Nicolae Manolescu

24 Oct 2022 1383

LIVE VIDEO & TEXT În acest an, Constanța găzduiește Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România

02 Jun 2021 4118

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România va avea loc la Constanța, în această seară

02 Jun 2021 4235

Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

05 May 2018 2179

Criticul literar Nicolae Manolescu, la Constanţa

16 Mar 2018 2697

Unul dintre cei mai mai importanți critici literari români din ultimele decenii împlinește 78 de ani

27 Nov 2017 4035

Știați că De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes de box-office. Azi îi spunem... la mulți ani!

01 Jun 2015 2576

ANI Ambasadorul României la UNESCO nu poate justifica 78.000 de euro

10 Jul 2014 2167