„Lumina îngerilor a intrat, plutind, în timpul slujbei, în Biserică Ce a postat Corina Martin după slujba de înmormântare a fratelui său, mort în accident aviatic

Ieri, la Cimitirul Central din Constanţa, a avut loc, ceremonia de înmormântare a lui Liviu Emil Bucăţică, fratele Corinei Martin, mort într-un cumplit accident de avion, în judeţul Buzău, zona munţilor Nehoiu.

La câteva ore după ce l-a ptrecut pe ultimul drum, Corina Martin a postat un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook, însoţit de câteva fotografii din biserica unde a avut loc slujba.  

Iată, integral, postarea:
 

„Momentul în care lumina îngerilor a intrat, plutind, deasupra noastră, în timpul slujbei, în Biserică....Pentru noi toţi, a fost un mesaj...Şi, evident, Liviu era chiar acolo....Părinte Mihai Popa, ce slujbă, ce pildă, ce predică despre viaţa de aici şi despre cea de dincolo...”


Reamintim că, miercuri după amiază, un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în Munţii Buzăului, în zona localităţii Nehoiu.

Avionul prăbuşit lângă Nehoiu a decolat de la Ghimbav şi trebuia să ajungă la Constanţa.

Una dintre victime este omul de afaceri Liviu Emil Bucăţică, de 50 de ani, fratele Corinei Martin, preşedintele Asociaţiilor de Promovare Turistică din România şi proprietara agenţiei de turism Mistral Tours. Liviu Bucăţică locuia în prezent în Râşnov, judeţul Braşov.

Alături de Liviu Bucăţică, în avion se mai afla omul de afaceri din Cluj, Mihai Covaciu.

Avionul cu care zburau este un model Technam T 2008, avion relativ nou, produs în Italia. Este un avion cu dublă comandă, cu lungime de şapte metri, iar anvergura este de nouă metri.

Cauza tragediei urmează să fie stabilită de specialiştii în aeronautică.

Sursa foto: Facebook/Corina Martin
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanţa. Astăzi va fi înmormântat Liviu Bucăţică, fratele Corinei Martin, mort în accident aviatic

19 May 2019 7161

UPDATE S-a stabilit când va fi înmormântat Liviu Bucățică, fratele Corinei Martin (video)

17 May 2019 3849

A avut Liviu Bucăţică o premoniţie? Corina Martin - întrebări la moartea fratelui său în accidentul aviatic din judeţul Buzău

17 May 2019 12418

Afaceristul constănţean Liviu Emil Bucăţică a murit într-un tragic accident aviatic. Iată ce firme controla!

17 May 2019 4733

Mesajul îndurerat al Corinei Martin, după pierderea fratelui ei în accidentul aviatic din Buzău

16 May 2019 2166

Drum lin spre îngeri Liviu Emil Bucăţică Zeci de mesaje pentru fratele Corinei Martin mort în accidentul aviatic, de ieri, din judeţul Buzău

16 May 2019 33777

Corina Martin, Dumitru Martin şi Liviu Bucăţică Ce au decis judecătorii în dosarul SC Martin Air & Tours SRL

09 Jun 2017 8263