Macara căzută în fața Hotelului Doina din Mamaia (video)

  • Intervenție de urgență în stațiunea Mamaia.
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în Mamaia.

Din primele informații, este vorba despre o macara căzută în fața Hotelului Doina.

La locul evenimentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale poliției pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

Amintim că, se lucrează la imobilul deținut de Orient Construct Decor SRL, în Mamaia, lângă Hotelul Doina Societatea a făcut modificări la proiectul inițial Construcția a început în 2019, în decembrie În 2020, s-a autorizat redimensionarea unor balcoane.
 
Orient Construct Decor SRL ridică un imobil în stațiunea Mamaia, în vecinătatea Hotelului Doina. Societatea a fost autorizată de către Primăria Constanța pentru edificarea unei clădiri P+5-8E locuințe colective și organizare de șantier. Anul trecut a obținut o nouă autorizație, prin care a fost modificat proiectul inițial. Blocul va fi supraetajat.
 
Astfel, prin Autorizația de Construire 2095/15.11.2019, firma a început construcția pe 2 decembrie 2019 și are ca termen de finalizare anul 2023, în decembrie.

Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea Galerie foto a materialului.

Sursă foto:  ZIUA de Constanța

Citește și: Ce se construiește Stadiul lucrărilor la imobilul de lângă Hotelul Doina, din Mamaia. Investitorul a cerut supraetajarea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 390

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 632

Accident rutier în Portul Constanța! O macara a lovit un cap tractor (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1637

Atenție șoferi! Traficul pe drumuri din județul Constanța, îngreunat de trei transporturi agabaritice. Pe ce rută vor circula

03 Mar 2024 618

CNAIR Trei transporturi agabaritice pe ruta Vama Veche PTF - Ovidiu, județul Constanța

01 Mar 2024 440

Știri Constanța Transporturi agabaritice pe ruta Ovidiu – Vama Veche

09 Feb 2024 794

CFR Lucrări în stația CF Leu pentru redeschiderea circulației feroviare între Craiova și Caracal

19 Jan 2024 640

Știri Constanța azi Accident rutier în Constanța! Un autoturism Hyundai prins între un camion și o macara (FOTO)

15 Jan 2024 1686

Intervenție de urgență a ARSVOM în dana de gabare din Portul Constanța! Un muncitor a căzut de pe o macara (GALERIE FOTO)

28 Oct 2023 1375

ITM Constanța Rezultatele acțiunii de control privind securitatea și sănătatea în activitățile cu macarale portuare (DOCUMENT)

27 Sep 2023 743

Victorie în cazul persoanei cu dizabilități a cărei mașină a fost ridicată din parcarea hipermarketului din Constanța

05 Sep 2023 1613

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța organizează licitație pentru vânzarea unei nave și a unei macarale

31 Aug 2023 596

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța organizează licitație pentru vânzare unei nave și a unei macarale

07 Aug 2023 929

Imagini de pe camera de supraveghere de la Sulina Un remorcher ce transporta o macara a avariat mai multe pontoane și ambarcațiuni (FOTO+VIDEO)

03 Aug 2023 5769

Compania Naţională ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. Constanţa organizează licitaţie publică deschisă cu strigare pentru o navă și o macara

05 Jul 2023 944