Mai multe persoane, printre care și trei copii, transportate la spital în urma unui accident rutier produs pe DJ 653

  • Accident rutier în localitatea Valea Mare, pe DJ 653.

IPJ Olt a transmis duminică, 28 noiembrie, a transmis că cinci persoane, dintre care trei copii, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs, duminică, în localitatea Valea Mare, pe DJ 653.


În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, scrie agepres.ro. 



"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, aceştia au constatat faptul că în eveniment, la intersecţia DJ 653 cu DJ 657, în localitatea Valea Mare, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau şapte persoane (din care trei minori cu vârste cuprinse între 10 luni şi 16 ani).


Un autoturism, în care se aflau trei persoane, era condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova, iar celălalt, în care se aflau patru persoane, era condus de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Slatina. În urma coliziunii, cinci persoane, dintre care două femei, de 34, respectiv 49 de ani şi cei trei minori, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina", a precizat sursa citată.


Una dintre femeile implicate în accident rămăsese blocată în maşină şi a fost necesară intervenţia pompierilor pentru a o scoate.



Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, ambele femei transportate la spital prezentau politraumatisme, iar copiii nu prezentau urme vizibile de traumă, ei fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale amănunţite. 




Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 412

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 512

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 208

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 543

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 503

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 888

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 809

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 222

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 803

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 913

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 753

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 927

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 457

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 950

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 647