Mai mulți cetățeni ucraineni protestează la Năvodari (FOTO+VIDEO)




Miercuri, 29 martie, mai mulți cetățeni ucraineni protestează la Năvodari, județul Constanța. 

Motivul pentru care aceștia ar protesta, este, din primele informații, pentru că li se cere să părăsească apartamentele. 

Amintim că, un proiect de ordonanță a fost pus recent în dezbatere publică, de către Ministerul Afacerilor Interne care vrea să schimbe regula privind acordarea de ajutoare financiare pentru cazare cetățenilor din Ucraina. Practic, cei care vor primi banii ar putea să fie chiar refugiații. Ei ar urma să primească lunar 2.000 de lei pentru chirie.
 
Regulile actuale privind asigurarea cazării refugiaților din Ucraina, conținute de OUG 15/2022, urmează să se modifice, potrivit proiectului de ordonanță de la MAI, astfel încât chiar aceștia să primească banii de la stat, nu cei ce-i găzduiesc, ca acum. Proiectul de OUG prevede că „familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, beneficiază, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutive, de o sumă forfetară în valoare de 2.000 lei/ lună, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare (…)”.

În plus, după împlinirea perioadei de patru luni consecutive prevăzute în anteriorul paragraf, refugiații din Ucraina vor putea beneficia de suma forfetară în valoare de 2.000 lei/lună până la finalul anului 2023. Atât condițiile, cât și mecanismul de acordare a sumei forfetare vor trebui stabilite de Guvern, prin hotărâre.

Cum se acordă banii 
 
Banii se acordă pentru fiecare familie sau persoană singură, în cazul în care nu există familie. Prin familie se înțelege, potrivit proiectului, grupul de persoane format din soți, părinte/ părinți și/ sau copiii minori ai acestora, precum și persoana care are în creștere și îngrijire unul sau mai mulți copii minori.În schimb, noile reguli nu se vor aplica persoanelor cazate în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară sau în alte locaţii de cazare stabilite de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, precum și persoanelor care solicită ori beneficiază de protecție internațională în țara noastră.



Ce stabilește OUG 15/2022
 
Acum, OUG 15/2022 stabilește că cei ce găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot deconta 20 de lei pe zi pentru hrana acestora și de 50 de lei pe zi pentru cazare, pentru fiecare persoană în parte.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ordinul de ministru care permite încheierea mediilor cu doar două note, trimis spre publicare în Monitorul Oficial

08 Jun 2023 410

„Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase!“ Greva din învățământ continuă! Cadrele didactice nu renunță la acțiunea de protest

05 Jun 2023 641

Guvernul anunță că va crește salariile profesorilor! Iată cu cât

31 May 2023 851

Imagini de la Poarta Albă Protest al polițiștilor din penitenciare (FOTO+VIDEO)

31 May 2023 1161

Greva din Educaţie continuă! Guvernul nu a acceptat solicitările sindicaliştilor. Este solicitată intervenția președintelui Iohannis

30 May 2023 688

Protest de amploare al cadrelor didactice la București! Zeci de profesori din Constanța participă (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 May 2023 761

Grevă generală în învățământ! Cât timp va dura protestul

22 May 2023 1349

Protest în fața sediului Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Constanța. Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2023 1200

Finanțiștii pichetează, marți, sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Constanța

15 May 2023 696

Ministrul Tîlvăr, prezent la Centrul de Scafandri Constanța (FOTO+VIDEO)

11 May 2023 740

LIVE VIDEO TEXT Protest la Centrul de Scafandri din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 May 2023 1860

LIVE VIDEO. UPDATE Protest de amploare al agricultorilor în județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2023 2259

Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Sunt restricții de circulație la punctele de trecere a frontierei Ruse și Kardam

07 Apr 2023 719

Parlamentarii USR au protestat în foaierul sălii de plen a Senatului, împotriva proiectului legii privind pensiile speciale

29 Mar 2023 962

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Bulgaria

29 Mar 2023 846