Mama şi fratele lui Radu Mazăre, încă patru ani administratori de firmă

mazare-MihaiMazare_2.jpgMihai Mazăre poate să facă şi să semneze orice documente/declaraţii în numele SC Sigma Trading SA, în faţa oricărei organizaţii/autorităţi pentru ducerea la împlinire mandatul de administrator unic

Gabriela -Victoria Mazăre, mama lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, şi Mihai Mazăre, fratele edilului constănţean, au fost aleşi să ocupe funcţiile de administratori unici, pentru încă patru ani, în SC APV Media Turism SA, respectiv în SC Sigma Trading SA. Potrivit actelor doveditoare, atât Gabriela -Victoria Mazăre, cât şi Mihai Mazăre au fost împuterniciţi „să investească, să participe, să subscrie în orice companie, asociere sau altă entitate de afaceri, în orice termeni şi condiţii pe care le va crede de cuviinţă, incluzând, dar nelimitându-se, la cumpărarea/achiziţia de părţi sociale/acţiuni în orice persoană juridică română sau străină (...)".

Mazare-GabrielamamaluiMazare06_2.jpgAstfel, potrivit Monitorului Oficial al României de luni, „la şedinţa a doua a Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor care a avut loc pe data de 24.03.2011, ora 09.00, la sediul APV Media Turism SA din Constanţa, staţiunea Mamaia, Zona Căpitănie - Vila Marina, s-au prezentat acţionarii deţinători de acţiuni". Întrucât prezenţa a fost de 100%, condiţia de validate cerută de lege pentru ţinerea Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor la o a doua convocare, a fost îndeplinită. „Art. 1 S-a aprobat bilanţul contabil, a contului de profit şi pierderi şi anexele pe anul 2010. Art. 2 S-a discutat raportul administratorului şi al comisiei de cenzori; s-a analizat situaţia financiar- contabilă pe anul 2010. Art. 3 Acţionarii au mandatat pe doamna Mazăre Victoria-Gabriela, în calitate de administrator unic al societăţii să semneze bilanţul contabil pe 2010, să dispună depunerea acestuia la organele teritoriale. Art. 4 Acţionarii au aprobat prelungirea mandatului administratorului unic, Mazăre Victoria -Gabriela, pe o perioadă de patru ani", potrivit Monitorului Oficial. Articolul cinci arată că acţionarii i-au delegat mamei lui Radu Mazăre atribuţiile prevăzute de art. 113, lit b), c), d) şi f) şi art. 114 alin. 1 din Legea 31/1990 republicată şi au împuternicit-o a hotărî conform prevederilor art. 113 lit. m din aceeaşi lege. De asemenea, Gabriela -Victoria Mazăre a fost împuternicită pe acesta să semneze actele care se impun privind modificările ce vor surveni conform articolelor menţionate mai sus. „Art. 6 Acţionarii îl împuternicesc pe administratorul unic să investească, să participe, să subscrie în orice companie, asociere sau altă entitate de afaceri, în orice termeni şi condiţii pe care le va crede de cuviinţă, incluzând, dar nelimitându-se, la cumpărarea/achiziţia de părţi sociale/acţiuni în orice persoană juridică română sau străină, să stabilească şi să plătească preţul unor astfel de participaţii, să facă orice înregistrări în faţa oricăror organe/autorităţi competente, în numele şi pentru societate, pentru aceste participaţii. Să voteze în orice şedinţă, adunare a asociaţilor/ acţionarilor unde SC APV Media Turism SA deţine părţi sociale/acţiuni, să amendeze actele constitutive ale acestor societăţi cum va crede de cuviinţă. Să facă şi să semneze orice documente/declaraţii în numele SC APV Media Turism SA, în faţa oricărei organizaţii/autorităţi pentru ducerea la împlinire a acestui mandat. Toate Punctele de pe Ordine de Zi au fost Aprobate şi Votate. Prezenta Hotărâre a Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor a fost semnată sub semnătură privată şi redactată de Secretarul de Şedinţă dl. Frangu Iani în 5 (cinci) exemplare originale", se mai arată în documentele oficiale.

Prezenţa acţionarilor de la Sigma Trading, în procent de 84,67%

Activitate s-a înregistrat şi în SC Sigma Trading SA, din Constanţa, unde Mihai Mazăre, fratele primarului Radu Mazăre, va figura încă patru ani ca administrator unic. „La şedinţa Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor care a avut loc pe data de 24.03.2011, ora 14.00, la domiciliul fiscal al SC Sigma Trading SA, din Constanţa, s-au prezentat acţionarii în procent de 84,67%, prin urmare condiţia de validare cerută de lege pentru ţinerea Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor la a doua convocare a fost îndeplinită. Art. 1. S-a aprobat bilanţul contabil, a contului de profit şi pierderi şi anexele pe anul 2010. Art. 2. S-a discutat raportul administratorului şi al comisiei de cenzori; s-a analizat situaţia financiar- contabilă pe anul 2010", se mai arată în paginile Monitorului Oficial. Tot potrivit acestuia, acţionarii l-au mandatat pe Mihai Mazăre în calitate de administrator unic al societăţii să semneze bilanţul contabil pe 2010, să-l depună la organele teritoriale. „Acţionarii îi deleagă administratorului unic atribuţiile prevăzute de art. 113, lit b), c), d) şi f) şi art. 114 alin. (1) din Legea 31/1990 republicată şi l-au împuternicit a hotărî conform prevederilor art. 113 lit m din aceeaşi lege. L-au împuternicit pe acesta să semneze actele care se impun privind modificările ce vor surveni conform articolelor menţionate mai sus. Art. 6 Acţionarii au aprobat înscrierea în contabilitate a reevaluării imobilului din Constanţa, strada Ion Roată, la 31.12.2011", conform Monitorului. Şi Mihai Mazăre a fost împuternicit să „investească, să participe, să subscrie în orice companie, asociere sau altă entitate de afaceri, în orice termeni şi condiţii pe care le va crede de cuviinţă, incluzând, dar nelimitându-se, la cumpărarea/achiziţia de părţi sociale/acţiuni în orice persoană juridică română sau străină, să stabilească şi să plătească preţul unor astfel de participaţii, să facă orice înregistrări în faţa oricăror organe/autorităţi competente, în numele şi pentru societate, pentru aceste participaţii". De asemenea, Mihai Mazăre poate vota în orice şedinţă, adunare a asociaţilor/ acţionarilor unde SC Sigma Trading SA deţine părţi sociale/acţiuni, să amendeze actele constitutive ale acestor societăţi cum va crede de cuviinţă. „Să facă şi să semneze orice documente/declaraţii în numele SC Sigma Trading SA, în faţa oricărei organizaţii/autorităţi pentru ducerea la împlinire a acestui mandat", se mai arată în Monitorul Oficial al României.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1326

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 858

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1591

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 838

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 881

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 919

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2538

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1018

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3733

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 864

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1708

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 739

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2336

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2673

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3113