Mangalia. ​Dosar penal pentru un bărbat care vindea haine „de firmă“ aparent contrafăcute

  • Dosar penal întocmit de polițiștii de investigare a criminalității economice

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor din domeniul proprietății intelectuale și a contrafacerii, în municipiul Mangalia.

În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale, polițiștii au identificat mai multe articole textile care erau expuse spre vânzare, având aplicate însemnele și emblemele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.

De asemenea, s-a constatat faptul că reprezentantul societății comerciale nu deține documente legale de proveniență a produselor sau autorizație valabil emisă de titularii drepturilor de autor asupra mărcilor identificate, pentru punerea acestora în circulație.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IJJ Constanța. Femeie depistată de jandarmi, în timp ce vindea haine „de firmă” pe plajă

12 Jul 2018 1618